Modelul ideal de femeie pentru ţăranii români în secolul al XIX-lea: „în trup mândră şi grăsuţă şi cu şele rotunduţă”
Când vine vorba de frumusețea fizică gusturile nu se discută. Dragostea se înfiripă atunci când te aștepți mai puțin și nu ține cont de nimeni și nimic. Femeile au fost întotdeauna cele care au dictat cât de repede avansează o relație, de la o simplă ținere de mână, până la un amor pasional.
De-a lungul timpului, gusturile bărbaților în materie de femei s-au schimbat, odată cu dezvoltarea societăților. În prezent sunt preferate femeile slabe, înalte, cu un aspect senzual plin de șic. Însă, lucrurile nu au stat tot timpul așa, iar în secolul al XIX-lea erau preferate femeile mai plinuțe și voluptoase.
Cum trebuia să arate femeia ideală pentru bărbați în secolul al XIX-lea?
În secolul al XIX-lea viața țăranilor români se desfășura, în principal, după scrierile creștine. Dragostea fizică era văzută ca un păcat, însă, cu toate acestea, era acceptată. De exemplu, în Transilvania, în acea perioadă viața socială și personală era dictată de religie care hotăra ce este moral și ce nu.
Dragostea fizică, deși era privită ca un păcat, era acceptată, iar atât bărbații cât și femeile erau mânați de dorința relațiilor intime și în anumite cazuri, îndemnați chiar să-și înșele partenerii.
Dragostea porneşte de la privire, aşa că primul element pe care ni-l oferă un decupaj folcloric este cel al idealului fizic al feminităţii. Într-o piesă culeasă şi publicată la 1768, de pildă, iubita e „frumoasă şi lată-n şele” sau „în trup mândră şi grăsuţă şi cu şele rotunduţă”, a afirmat profesorul Sorin Mitu de la Facultatea de Istorie şi Filosofie din Cluj-Napoca, potrivit adevarul.ro.
Așadar, femeia ideală nu trebuia să fie slabă, ci mai plinuță și voluptoasă. Sânii erau foarte importanți și reprezentau un aspect important, fiindcă aceștia declanșau emoţia erotică a bărbatului din mediul rural. Cu toate acestea, gusturile difereau și atunci, iar unii masculi preferau femeile mai slăbuțe, mai minione.
Trebuie precizat că și unii și alții opteau pentru femeile cu pielea albă, un lucru destul de rar având în vedere că acestea erau bronzate, fiindcă erau arse de soare atunci când munceau la câmp. Gura trebuia să fie mică, cu buze subțiri.
Dar senzaţia pe care o transmite portretul folcloric, în pofida câtorva tuşe carnale, nu este preponderent tactilă, ci vizuală. Atenţia se concentrează în schimb asupra feţei, într-o erotică a privirii unde ochii condensează întregul farmec feminin. De obicei, gura nu e senzuală, ci e ‘mică’ şi desenată în linii delicate, cu buze subţirele. Obrajii trebuie să fie întotdeauna îmbujoraţi în contrast, semnificând emoţia întâlnirii şi candoarea şi puritatea, mai spune Sorin Mitu, potrivit sursei citate mai sus.
Femeile au reprezentat întotdeauna sarea și piperul din viața unui bărbat. Pentru dragostea acestora au fost începute războaie și au căzut imperii.
Foto: adevarul.ro