Fabuloasa demonstrație făcută de avocatul Păstorel Teodoreanu, pentru a apăra un client acuzat de viol

de: Claudiu Petrișor
21 02. 2023
332296089_1331459017707005_6155970265987299276_n
Păstorel și Constantin Brâncuși

Păstorel Teodoreanu nu a fost doar un scriitor talentat, ci un adevărat personaj. Acesta a rămas în istoria literaturii române atât prin epigramele sale, cât și prin diferite situații pe care le-a gestionat într-un mod… inedit, specific lui Păstorel. 

Păstorel Teodoreanu s-a născut în anul 1894 la Dorohoi și a fost, de departe, unul dintre cei mai joviali scriitori pe care i-a avut lumea literară românească. Umorul era calitatea sa supremă și nu rata momentul de a trata orice situație cu bună dispoziție.

În anul 1918, la finele Primului Război Mondial, unde epigramistul a fost mobilizat ca tânăr sublocotenent în Regimentul 24 Artilerie, rănit de două ori şi decorat cu „Steaua României“, Păstorel a urmat cursurile Facultăţii de Drept a universităţii ieşene. O perioadă destul de scurtă, Păstorel, pe numele său real Alexandru Osvald Teodoreanu, a lucrat în magistratură. Și fabulosul său simț al umorului se putea vedea și în procesele în care era implicat.

„Dacă teaca nu stă, nici sabia nu intră!”

.Se spune că, fiind chemat să apere un client acuzat că ar fi sedus o tânără, a uimit judecătorii cu o pledoarie practică. Aşadar, l-a rugat pe tatăl fetei, ofiţer în armată, ce apăruse la proces îmbrăcat în uniformă, să-şi scoată sabia din teacă. Apoi, i-a cerut teaca sabiei şi, mişcând-o în stânga şi-n dreapta, l-a rugat să pună sabia înapoi. După câteva încercări ale ostaşului, Păstorel și-a închis pledoaria spunând: „Vedeţi, onorată instanţă? Dacă teaca nu stă, nici sabia nu intră!”.

Păstorel și-a scris singur epitaful

Păstorel Teodoreanu a fost un mare iubitor de vinuri bune. În timpul vieții, Teodoreanu și-a scris epitaful (inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală). Cum altfel, dacă nu cu ironie.

„Aici zace Păstorel,/ Suflet bun şi spirit fin./ Când mai treceţi pe la el,/ Nu-l treziţi, că cere vin“

Scriitorul a murit în 1964, la vârsta de 69 de ani, de cancer pulmonar și a fost înmormântat în cavoul familiei Delavrancea din cimitirul bucureștean Bellu.