De ce Valentine’s Day are un istoric macabru?

de: Claudiu Petrișor
14 02. 2018
Valentine's Day

Valentine’s Day, cunoscută și ca Ziua Îndrăgostiților, este una dintre cele mai celebre sărbători din lume. Valentine’s Day se celebrează pe 14 februarie, însă, deși este o sărbătoare a dragostei și a bucuriei, puțini sunt cei care știu că ziua consacrată iubirii are un istoric de-a dreptul macabru.

Sărbărtoarea Valentine’s Day este atribuită unui preot martir din Roma antică pe nume Valentin. Slujitoriul Domnului a trăit în vremea în care la conducerea Romei era Împăratul Claudius II (268-270 d.Hr), supranumit „Claudius cel Crud”.

Claudius II, un împărat cu spirit războinic, credea că femeile sunt un impediment în a avea o armată cât mai numeroasă. Pentru că bărbaţii romani evitau să urmeze calea armatei întrucât erau prea ataşaţi de soţiile lor, „Claudius cel Crud” a interzis oficierea căsătoriilor.

Preotul Valentin nu a ținut cont de această interdicție şi a continuat să oficieze, în secret, căsătorii între tineri îndrăgostiţi. Pentru fapta sa, preotul Valentin a fost capturat, bătut cu nuiele şi cu pietre, iar apoi executat prin decapitare în anul 269 d. Hr.

Sfantul Valentin, oficiind o cununie

Legenda spune că la judecată, preotul i-a lăsat un bilet fiicei unuia dintre judecătorii care urmau să îi dicteze soarta. Preotul a semnat biletul „De la Valentinul tău”, expresie preluată şi folosită în zilele noastre pe întreg mapamondul.

Iisus Hristos nu s-a născut pe 25 decembrie. De ce sărbătorim Crăciunul pe această dată?

Papa Gelasius, la 200 de ani de la moartea preotului Valentin, a înlocuit sărbătoarea păgână a iubirii numită Lupercalia cu Sfântul Valentin.

Unde sunt moaștele Sfântului Valentin?

Moaştele Sfântului Valentin sunt păstrate în mai multe lăcaşuri de cult din Europa. Craniul încununat cu flori al martirului este expus în Bazilica Sf. Maria din Roma, capitala Italiei. Totodată, o biserică din Dublin, Irlanda, deține alte moaște ale celui care îi cununa pe îndrăgostiți în secret.

Calendarul ortodox îl celebrează în iulie pe Sf. Valentin

În calendarul ortodox, pe data de 14 februarie nu este celebrat Sfântul Valentin, ci Sfântul Cuvios Auxenţiu, Maron şi Avraam, Sfântul Filimon şi Episcopul Gazei. Ortodocșii îl celebrează pe Sf. Valentin Preotul pe data de 6 iulie.

Ce este masacrul de Sfântul Valentin?

Puțin știu că o crimă în masă a rămas în istoria colectivă sub denumirea de „Masacrul de Sfântul Valentin”.

În anul 1929, în perioada prohibiției, chiar Ziua Sfântului Valentin, în jurul orei 10:30 a.m., 7 membri ai bandei Bugs Moran au fost împuşcaţi cu sânge rece într-un garaj din Chicago. Crima a fost ordonată de faimosul Al Capone, unul dintre cei mai mari gangsteri din istorie.

Foto: pexels.com