De ce sparg porumbeii ouăle?

de: Sorin Florea
20 07. 2022
porumbei c
De ce sparg porumbeii ouale?

Porumbeii sunt o specie de păsări extrem apreciată de către oameni. De-a lungul timpului, aceștia au fost folosiți ca mesageri, fiindcă au capacitatea de a călători dintr-o locație în alta fără a se pierde. Înmulțirea porumbeilor se face, ca la toate păsările, prin ouă. Surprinzător, însă, unele exemplare își sparg ouăle fără vreun motiv anume. Oare, de ce se întâmplă asta?

Cum clocesc ouăle porumbeii?

Porumbelul mai este numit și „Columba livia„. Acesta este o pasăre care face parte din familia Columbidae. Corpul porumbelului este acoperit cu pene, fulgi și puf. Porumbelul simbolizează pacea interioară și armonia, iar în tradiția populară este văzut ca expresia Sfântului Duh.

În urmă cu sute de ani, oamenii au început să crească porumbei în mediu controlat și au ajutat la înmulțirea acestora. Ca orice pasăre, porumbeii se multiplică cu ajutorul ouălelor, care sunt clocite. Procesul durează 17-18 zile și este realizat atât de mascul, cât și de femelă.

Ornitologii au aflat că masculul clocește ouăle de la ora 10:00 la ora 14:00, în timp ce femela stă pe ouă restul orelor. Potrivit specialiștilor în domeniu, femela va depune ouăle la 10 zile după împerechere. În mult dintre cazuri, primul ou este depus în cuib între orele 16:00 – 18:00, iar cel de-al doilea după aproximativ 44 de ore.

Din păcate, sunt cazuri în care porumbeii își sparg ouăle. Nu se știe cu exactitate motivul pentru care se întâmplă acest lucru, însă se presupune că unele ouă ar avea coaja prea subțire, iar în timpul clocitului greutatea porumbeilor și presiunea pusă de aceștia ar fi prea mare. De aceea este recomandat ca patul pe care se află ouăle să fie unul cât mai moale, astfel că cei care cresc porumbei ar trebui să pună nisip fin sub ouă pentru ca acestea să reziste cât mai bine.


Puișorii de porumbei, tratați cu mare grijă de părinți

Eclozarea puișorilor de porumbei durează aproximativ 24 de ore, timp în care aceştia sparg coaja oului cu ciocul. După ce ies din ouă, puii sunt îngrijiți cu mare atenție de părinți în primele 10 zile, fiindcă au nevoie de căldură. Puișorii sunt hrăniți cu un lichid alb, secretat de gușa porumbiței numit și „lapte”, până când încep să mănânce grăunțe și alte lucruri solide.

Foto: Pexels.com