De ce râdea Ioan Slavici când își scria textele?

de: Sorin Florea
20 01. 2023
Ioan Slavici
De ce radea Ioan Slavici cand isi scria textele?

Ioan Slavici a proiectat în operele sale artistice, într-o manieră foarte fină, viaţa satului ardelean. Membru corespondent al Academiei Române, Slavici a fost contemporan cu mari personalități ai literaturii române, precum I. L. Caragiale, Ion Creangă și Mihai Eminescu.

Ioan Slavici s-a născut în data de 18 ianuarie 1848, în localitatea Șiria, din comitatul Arad. După ce l-a cunoscut pe Mihai Eminescu, la Viena, Slavici a debutat la îndemnul acestuia cu comedia „Fata de birău”, în anul 1871. Scriitorul a fost activ în viața publică și a criticat intrarea României în Primul Război Mondial alături de Antanta, considerând că țara noastră ar trebui să fie de partea Puterilor Centrale. Pentru această concepție el a fost arestat în anul 1916.

Acest lucru nu l-a oprit pe Slavici și 3 ani mai târziu a continuat cu critica la adresa regelui Ferdinand I, fapt pentru care a fost arestat și condamnat la 5 ani de închisoare. Scriitorul a fost eliberat după numai un an, la vârsta de 72 de ani.

Ioan Slavici râdea când își scria textele

În ultimii ani din viață, Ioan Slavici s-a retras la casa lui de la Panciu. Aici a continuat să își scrie textele și de cele mai multe ori le compunea cu voce tare, după care tot el râdea, amuzat probabil de ceea ce a pus pe foaie. Cea de-a doua lui soție, Eleonora Slavici, a crezut la început că acesta se mai află în încăpere cu cineva, însă ulterior a observat că scriitorul punea foarte multă pasiune în textele sale.

Mi-aduc aminte de scrisoarea turcului Ali, păzitorul viei ginerelui meu de la Panciu, unde rămăsese Slavici singur cu el, în ajunul războiului din 1916. Scria turcul stăpânei lui, fiicei mele, următoarele: ‘Duduia sărut mâna-tot bine-a murit găina, îngropat-nu ştiu ce este domn mare-nu lucru bun, vorbeşte mereu singur-poate bolnav. Veniţi, duduia, am frică mare’, a relatat în jurnalul său Eleonora Slavici, amintind că în acele vremuri Ioan Slavici lucra la „Sintaxa limbii române”, potrivit adevarul.ro.

Ioan Slavici a murit în data de 17 august 1925, la Crucea de Jos, la vârsta de 77 de ani. În ultimele clipe de viață, scriitorul a avut vedenii frumoase cu copii care veneau la el și îi cereau să se joace, a povestit soția acestuia. Ioan Slavici a fost înmormântat în curtea Mănăstirii Brazi, din Panciu, iar la eveniment au fost prezente nume importante ale literaturii românești, printre care Liviu Rebreanu, Gala Galaction şi Mihail Sorbul.

Învelim pe unul dintre principii Cuvântului Românesc cu faldurii adânci ai gliei străbune…….Îl vedem deasupra noastră, mare în literatură, fruntaş al condeiului, premergător şi explorator al frumuseţilor graiului şi al sufletului poporului nostru…Îl vedem deasupra nostră-printre nouri şi printre culmi, care se numesc Eminescu, Alecsandri, Maiorescu, Coşbuc, Caragiale…vârf de stâncă, în diademul Carpaţilor noştri sufleteşti, a afirmat Gala Galaction la căpătâiul lui Ioan Slavici, potrivit sursei citată mai sus.

Foto: timpul.md