De ce nu e bine să pui apă rece în tigaia fierbinte?

de: Sorin Florea
10 06. 2020
tigaie

Tigaia fierbinte și apa rece. Gătitul mâncării este un obicei care, în multe case din România, are loc în fiecare zi. Gospodinele petrec mult timp în bucătărie pentru realizarea unei mese. Așa cum este de așteptat în raftul fiecărui bucătar se găsește cel puțin o tigaie. Modul acesteia de întreținere și utilizare diferă în funcție de materialul din care este realizată.

Cu toate acestea, majoritatea tigăilor au o caracteristică comună pe care o vom relata mai jos. O bună parte din populație, care se ocupă cu gătitul, obișnuiește să spele tigaia imediat după ce a gătit. Acest lucru este greșit, fiindcă duce la stricarea materialului din care este construită. Dacă o bagi sub jet de apă rece atunci când tigaia este fierbinte, vasul se va deteriora mult mai repede decât în mod normal.

Nu se spală tigaia fierbinte

Așa cum specificam mai sus, este indicat ca o tigaie să fie spălată după ce se răcește. Dacă aceasta este curățată cu apă atunci când este fierbinte, smalțul ei se va deteriora. De asemenea, dacă vrei să îi prelungești durata de viață, este indicată folosirea unui burete moale, care nu zgârie suprafața de teflon a tigăii. În plus, ai mare grijă să cureți bine și fundul acesteia, pentru că și în această zonă se adună frecvent dupuneri de grăsime și murdărie.

Trebuie specificat că dacă aceste indicații nu sunt respectate, iar tigaia se deteriorează, acest lucru va duce ulterior la arderea mâncării, iar în timp va fi din ce în ce mai greu să cureți urmele de grăsime.

Românii sunt mari amatori de tigăi. Nu de puține ori, au fost știri la televizor în care s-a relatat cum oamenii se băteau care să apuce mai multe astfel de vase la ofertă. Deși pare un lucru haios, acesta denotă, încă o dată, gradul românilor de civilizație. Un lucru este clar, dacă respectați regulile afișate de noi mai sus nu veți mai fi nevoiți să vă achiziționați atât de des o tigaie.

Foto: Pexels.com