De ce iarna se aerisesc încăperile foarte ușor?

de: Sorin Florea
21 12. 2021
iarna c
De ce iarna se aerisesc incaperile foarte usor?

Iarna, cel de-al patrulea anotimp din zonele temperate, nu este apreciată de toată lumea. Temperaturile scăzute creează un disconfort și cei mai mulți oameni se feresc de frig. De aceea, în această perioadă a anului, aerisirea încăperilor nu se mai face la fel de des ca primăvara, vara sau toamna.

De ce iarna se aerisesc încăperile foarte ușor?

Iarna geamurile la camere nu mai sunt deschise la fel de des ca în celelalte anotimpuri, din cauza frigului. Cu toate acestea, cei care aleg să împrospăteze aerul din cameră au putut observa că în această perioadă a anului încăperile se aerisesc foarte ușor, spre deosebire de celelalte anotimpuri.

Explicația este una simplă. Iarna, aerul este rece și mai curat și de aceea se simte mult mai ușor. Diferența de temperatură dintre interior și exterior este semnificativă, iar corpul uman percepe imediat scăderea de grade. De aceea, se simte că aerul s-a împrospătat mult mai repede.

Ce recomandă doctorii?

Potrivit specialiștilor în sănătate, indiferent de anotimp, atmosfera din încăpere trebuie aerisită minim de două ori pe zi, dimineața și seara. Pe timp de iarnă, locuințele sunt aerisite mai rar, însă acest lucru este recomandat să fie făcut mai des, deoarece ajută la distrugerea bacteriilor, ciupercilor, acarienilor şi microbilor responsabili pentru multiple afecţiuni de sezon.

Doctorii susțin că un aer proaspăt în cameră va ajuta la o revigorare a creierului şi o energizare a organismului. Trebuie specificat că rabatarea geamurilor nu este suficientă pentru o aerisire corespunzătoare a încăperii, ci acest lucru va duce mai degrabă la o scădere a temperaturii în locuință.

Așadar, medicii recomandă ca pe timp de iarnă camerele să fie aerisite de trei ori pe zi, câte 10 minute. Dacă acest lucru nu este posibil, măcar dimineața și seara o împrospătare a atmosferei ar fi indicată pentru a mai distruge din microbi din interior.

Aerisirea în fiecare dimineață și seară este o necesitate pentru energie şi odihnă. Nu se aerisesc doar camerele folosite peste zi, ci întreaga casă. Astfel, înainte de a trece la somn, fereastra se deschide larg pentru un dormit liniştitor în care aerul să fie unul proaspăt, iar dimineaţa atmosfera rece omoară virușii şi revigorează organismul pentru o nouă zi.

Foto: willowbloomhomeblog.com și withinthegrove.com