De unde vine expresia „dar din dar se face Rai”?

de: Claudiu Petrișor
22 08. 2018
rai

Una dintre cele mai folosite expresii ale românilor este „dar din dar se face Rai”. Zicala veche de sute de ani arată că trebuie să înveţi să primeşti ca să poţi dărui la rândul tău. Totuși, puțini știu că formularea nu suna deloc așa la începuturi și și-a schimbat complet sensul în timp.

De unde provine expresia „dar din dar se face Rai”?

Se spune că, la bază, expresia era ”dar din dar se face rar”, așa cum afirma lingvistul George Pruteanu (1947-2008) în una dintre emisiunile sale televizate. Cu timpul însă, expresia și-a modificat semnificația radical după ce adverbul „rar” a fost înlocuit cu substantivul „rai”.

De unde provine celebra expresie „Să revenim la oile noastre”?

Se pare că, inițial, expresia era utilizată altfel pentru că se întâmpla extrem de rar să faci cadou ceva ce ai primit la rândul tău, în dar. Ulterior și-a pierdut sensul. Zicătoarea a devenit mai mult o formulare religioasă: Raiul se face dacă împarți la rândul tău din darurile care ți-au fost oferite de către semenii tăi.

Ce este Raiul?

Prin Rai sau Paradis se înțelege, în majoritatea religiilor, locul în care se duce sufletul omului merituos, după moarte. În acest loc nu ar exista griji pentru necesități, astfel că aici este locul unde fericirea sufletească este posibilă.

Cum s-a înmulțit omenirea dacă Adam și Eva au avut doar doi băieți, Cain și Abel?

De cele mai multe ori, însă, există îndatoriri, care trebuie respectate, pentru a putea ajunge acolo. În creștinism, de exemplu, cel doritor să ajungă în rai trebuie să creadă în Isus Hristos și eventual să urmeze ritualurile unui cult creștin. Se susține de către diverse culte că ajungerea în Paradis reprezintă eliberarea de toate lucrurile pământești și axarea pe o viață (strict) religioasă.

De ce se spune că blondele sunt proaste? De unde a pornit mitul și care a fost prima blondă prostănacă?