Curiozități despre daci. Cum se căsătoreau dacii și câte soții aveau bărbații?

de: Sorin Florea
12 01. 2022
daci
Curiozitati despre daci. Cum se casatoreau dacii?

Dacii au fost un popor de războinici, strămoșii românilor și, potrivit istoricilor, prima mare civilizație a lumii. Aceștia au stăpânit secole la rând teritoriul dintre Marea Neagră, Munţii Balcani, Tisa şi Nistru. Despre daci s-au scris multe, deoarece de-a lungul timpului au fost descoperite vestigii și oseminte ale acestora, care au reliefat detalii despre cultura și tradițiile lor.

Lucruri mai puțin știute despre daci

  • Munca fizică în perioada dacilor era imensă. Neexistând tehnologia din prezent, aceștia aduceau blocuri de piatră de la kilometri distanță pentru a-și ridica fortificațiile. De exemplu, blocurile de piatră pentru zidul fortificat de baraj de la Ciclovina-Ponorici ar fi fost aduse de la o distanță cuprinsă între 40 și 90 de kilometri.
  • Tradiția dacilor presupunea ca femeile bogate să își împodobească capul cu bijuterii din aur, sub forma acelor de păr sau a inelelor de cârlionţi.
  • Potrivit datelor istorice, dacii aveau în comunitățile lor paznici pe timp de noapte. Nu se știe însă dacă acest lucru era permanent sau avea legătură cu vreo vizită importantă.
  • Conform istoricilor, femeile din Dacia aveau părul blond sau roșcat, pielea de culoare deschisă şi ochii albaştri. Erau rare momentele când vedeai o femeie brunetă.
  • Femeile purtau cămăşi asemănătoare cu iile din prezent, încreţite la gât, cu mâneci lungi, largi şi fuste până în pământ. Acestea nu stăteau niciodată cu capul gol și și-l acopereau cu o basma.
  • Preparatele culinare ale dacilor erau simple, însă conțineau elementele nutritive necesare organismului uman. Aceștia consumau terciuri preparate din cereale, combinate cu alte alimente precum lapte, brânză, ouă miere, spanac, mazăre, ciuperci. Mâncau, de asemenea, carne de vită, porc, oaie, cal, pasăre, vânat şi chiar de câine.
  • Strămoșii noștrii au știut cum să își conserve alimentele pe timp de iarnă, folosind tehnici de afumare, murare, fermentare sau uscare.
  • Potrivit istoricilor, bărbații daci își cumpărau soțiile de la părinți și cu cât fata era mai frumoasă cu atât zestrea acesteia era mai mică. În acea perioadă se practica poligamia și se spune că bărbații aveau și câte 30 de soții.
  • Tatuajele erau la ordinea zilei în cultura dacilor și reprezentau fie un semn al apartenenţei la un neam, fie un semn al apartenenţei sociale.
  • Dacii consumau foarte multe plante, iar printre acestea se găseau: muşeţelul, iedera, rostopasca, urzica, cimbrişorul, salvia, mărarul sau menta.

De unde vine numele de daci?

Numele de daci are legătură cu termenul „dáos” din frigiană (limbă înrudită cu limba tracilor), care se traduce în „lup”. Acest lucru poate explica forma de lup a stindardului geto-dacic. O altă variantă a etimologiei numelui provine din limba dacă, prin cuvântul „daca”, care se traduce „pumnal” sau „cuțit”.

Foto: Wikipedia.org