Cum se fabrică berea? Cum să faci bere la tine acasă?

de: Sorin Florea
19 08. 2020
bere

Berea este una dintre cele mai consumate băuturi alcoolice de pe planetă. Nivelul scăzut de alcool al acesteia o face să fie consumată de foarte multe persoane. Majoritatea oamenilor preferă să consume această băutură în zilele toride de vară, însă sunt unii care o preferă indiferent de anotimp.

Din ce este produsă berea?

Berea este realizată din patru produse naturale: drojdia de bere, malț, hamei și apă. Aceasta are aproximativ 5% alcool, iar așa-zisa bere fără alcool are între 0 și 0,5% alcool. Potrivit specialiștilor, temperatura ideală la care trebuie ținută și consumată berea este situată între 6 și 8 grade Celsius.

Berea este o băutură sănătoasă, atâta timp cât este consumată cu moderație. Potrivit doctorilor, cantitatea optimă pentru un bărbat este de 660 ml/zi, iar pentru femei 330 ml/zi. Trebuie specificat că specialiștii în sănătate recomandă berea la sticlă, fiind cea mai sănătoasă, spre deosebire de celelalte ambalaje.

Berea are multe beneficii pentru organismul uman, fiindcă este realizată din produse naturale. Așadar, cerealele din bere constituie o sursă importantă de proteine, fibre și vitamine de tip B. De asemenea, hameiul este o sursă de antioxidanți, iar drojdia din bere conține 17 vitamine, 14 minerale și 16 aminoacizi.

Cum să faci bere la tine acasă?

În ziua de astăzi, amatorii de bere își pot creea acasă propria băutură. Berea artizanală a început să prindă tot mai mult contur în lume. Iubitorii acestui gust au ales să își facă acasă propriile rețete, fiindcă produsul finit nu conține aditivi și conservanți, iar oamenii pot experimenta în funcție de preferințele fiecăruia. Atunci când se face bere acasă accentul se pune pe calitate ci nu pe cantitate.

Vă prezentăm mai jos un video cu o rețetă de bere.

Cât de multă bere se bea în România?

Potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică din România, berea este băutura alcoolică preferată a românilor. Conform statisticilor oficiale, țara noastră ocupă un loc fruntaș la consumul de alcool excesiv, ocupând locul 5 în Europa în anul 2019.

Foto: Pexels.com