Cum au furat hoții trupul neînsuflețit al lui Charlie Chaplin?

de: Sorin Florea
02 06. 2021
Charlie Chaplin
Cum au furat hotii trupul neinsufletit al lui Charlie Chaplin?

Există o vorbă în popor care spune că două lucruri sunt singure în viață: moartea și taxele. După ce se trece la cele sfinte se scapă de plata impozitelor și, totodată, ai parte de odihna veșnică. Sau, cel puțin așa ar trebui. Pentru Charlie Chaplin lucrurile nu au stat așa, fiindcă somnul său de veci a fost perturbat de doi bărbați care voiau să facă bani cu orice preț.

Chaplin, un geniu al vremurilor sale

Charlie Chaplin a fost unul dintre cei mai mari actori din istoria cinematografiei. Geniul său artistic a fost răsplătit cu trei premii Oscar: în anul 1929, 1972 și 1973. Chaplin s-a născut pe data de 16 aprilie 1889, în East Street, Walworth, Londra. De-a lungul vieții, acesta a fost actor, comediant şi regizor.

Starea de sănătate a lui Charlie Chaplin a început să se deterioreze spre sfârşitul anilor ’60, iar în anul 1977 avea dificultăți de comunicare și se deplasa într-un scaun cu rotile. Actorul a decedat, în somn, în ziua de Crăciun a anului 1977, la vârsta de 88 de ani. Trupul neînsuflețit a fost îngropat în cimitirul Corsier-Sur-Vevey, Vaud, Elveţia.

Cum a fost furat cadavrul lui Charlie Chaplin?

Corpul neînsuflețit al lui Charlie Chaplin nu s-a odihnit prea mult, fiindcă pe data de 1 martie 1978, doi hoți de morminte (unul bulgar, iar altul polonez) au furat sicriul, dorind să obțină bani dintr-o posibilă recompensă. Inițial, au cerut 600.000 de dolari familiei, însă după ce au fost refuzați au scăzut suma la 100.000 de dolari.

Profanatorii au sunat-o, pe 2 martie, pe soția regretatului actor, Oona Chaplin, cerând bani pentru a înapoia cadavrul. Femeia nu a fost de acord și a sunat la Poliție, care a început să înregistreze convorbirile telefonice ale văduvei și a monitorizat toate cele 200 de cabine telefonice din zonă. Strategia a dat roade, fiindcă după 11 săptămâni hoții au fost prinși, iar cadavrul a fost recuperat.

Cei doi erau refugiați europeni, unul din Polonia și altul din Bulgaria, și lucrau ca mecanici auto. După ce au furat trupul neînsufleţit al lui Chaplin, cei doi bărbaţi l-au îngropat la nici 2 km de casa acestuia, într-un lan de grâu. Ploile abundente au făcut ca zona să se modifice radical, iar hoții să nu mai știe exact locul unde l-au pus pe actor.

După câteva zile de căutări, sicriul a fost găsit, iar corpul a fost reînhumat la locul său inițial de odihnă, sub 1,8 metri de beton pentru a preveni alte incidente. Cei doi hoții: polonezul Roman Wardas (24 de ani), și bulgarul Gancio Ganev (38 de ani) au fost arestați și și-au primit pedepsele cuvenite.

Foto: Wikipedia.org