Cum a păcălit Mao Zedong milioane de oameni cu „Campania celor 100 de Flori”?

de: Sorin Florea
15 03. 2022
Mao_Zedong
Cum a pacalit Mao Zedong milioane de oameni cu "Campania celor 100 de Flori"?

Mao Zedong (26 decembrie 1893 – 9 septembrie 1976) a fost unul dintre cei mai duri conducători chinezi. Din anul 1935 a fost liderul Partidului Comunist Chinez, iar după 1949 șeful de facto al statului. În perioada în care acesta s-a aflat la guvernare, au fost uciși între 40 și 70 de milioane de oameni care s-au opus regimului său. Cifra exactă nu se cunoaște nici până astăzi.

Potrivit datelor istorice, au avut loc execuții publice și condamnări la muncă silnică, în condiții inumane, doar pentru a băga frica în populație și a nu se răzvrăti împotriva sa. Se poate spune, fără echivoc, că liderul chinez este considerat, și în prezent, un model pentru dictatorii din întreaga lume.

Campania celor 100 de Flori, păcăleala ce s-a lăsat cu milioane de victime

Asemeni tuturor dictatorilor, și Mao Zedong a făcut tot posibilul să rămână în funcție până la moartea sa. De numele său sunt legate mai multe evenimente istorice, care au rămas în memoria colectivă pentru cruzimea lor. „Campania celor 100 de Flori”, lansată în 1956, a fost o astfel de acțiune.

În momentul când a fost promovată campania, aceasta părea inofensivă și chiar inovativă, având în vedere că era încurajat poporul chinez să aducă critici politicilor naționale, astfel încât legile să fie îndreptate și în favoarea cetățenilor.

Din păcate Mao Zedong avea altă idee în cap și prin această acțiune a putut să afle cine îi critică regimul și cine este împotriva legilor emise de el. Drept urmare, toate persoanele care au criticat regimul au fost trimise la muncă silnică sau executate public.

Politica de a lăsa o sută de flori să înflorească și o sută de școli de gândire să se întreacă are scopul de a promova înflorirea artelor și progresul științei. Critica adusă birocrației obligă Guvernul să devină mai bun, a declarat Mao Zedong la începutul campaniei.

În primăvara anului 1957, milioane de scrisori au fost trimise către liderul chinez și autoritățile statului. Populația era nemulțumită de nivelul scăzut de trai și corupția de la nivel înalt. Totodată, erau criticați anumiți lideri ai Partidului Comunist Chinez, care se bucurau de anumite privilegii și trăiau în lux.

Mao Zedong a înăbușit din fașă toate criticile aduse guvernării sale prin execuții publice și condamnări la muncă silnică. Din acel moment, populația chineză a fost reticentă în a mai critica autoritățile naționale pentru legile emise și s-a supus regimului aflat la putere. Mao Zedong a murit la vârsta de 82 de ani, în urmă unui infarct miocardic, și este înmormântat într-un mausoleu dedicat liderului comunist.

Foto: Wikipedia.org