Cine au fost părinții lui Mihai Viteazul? Avea domnitorul origini bizantine?

Pe mama lui Mihai (de fapt Mihail) o chema Theodora. Theodora Cantacuzino. Era fata lui Mihail Cantacuzino, întemeietorul familiei.

Mihail Cantacuzino era un grec din Constantinopol (din Fanar, unde stăteau majoritatea grecilor bogați) care ajunge să dețină o avere colosală în principal din comerț (import-export) și din colectare de taxe.

Cum în nicio civilizație de pe lumea asta colectorii de taxe n-au fost și n-o să fie niciodată iubiți, Mihail a ajuns să fie cunoscut sub numele (întrutotul meritat, să recunoaștem) de Șeitanoglu – fiul Satanei. Toți îi spuneau așa. Până și în actele oficiale otomane e numit așa.

Suntem după căderea imperiului roman de răsărit, cu un imperiu otoman în expansiune, și printre negostorii greci bogați din Constantinopol apare moda asta de a-și însuși, prin metode specifice (de regulă prin mite generoase) nume ale fostelor familii imperiale bizantine, pentru a-și întări prestigiul. Așa apar tot felul de Comneni, de Paleologi, de Duca (Doukas) șamd.

Lui Mihail al nostru i-a căzut cu tronc dinastia Cantacuzinilor, așa încât și-a luat numele de Mihail Cantacuzino (Kantakouzenos).

De unde știm că neocomnenii, neopaleologii, neocantacuzinii șamd nu au nicio legătură cu familiile din care pretind că provin? Știm asta din faptul că absolut toți sunt comercianți, deci burghezi. Aristocrații nu fac comerț cum nu fac nici dulgherie nici videochat din simplul motiv că nu trebuie să muncească. Veniturile aristocraților sunt întotdeauna pasive – din administrarea proprietăților și din colectarea de taxe de utilizare a proprietăților lor.

La un moment dat sultanului îi vine ideea că averii uriașe a lui Șeitanoglu i-ar sta mai bine în cuferele lui, așa că îl condamnă pe Mihail la moarte prin spânzurătoare și îi confiscă averea. Andronic (Andronikos), fiul lui Șeitanoglu, moștenește talentul antreprenorial al tatălui său și reface averea și prestigiul familiei.

Iar Andronic are o soră – pe Theodora, negustoreasă și ea: în cazul ei e vorba de comerțul cu blănuri. Theodora își alege reședința la Târgul de Floci, în Valahia. Nu știu de ce și cum în limba română contemporană „floci” a ajuns să denote exclusiv părul pubian, dar la vremea respectivă „floci” era numele generic pentru păr și blană, deci în româna contemporană numele localității ar putea fi reformulat ca Piața de Blănuri.

Aici, în Târgul de Floci, Theodora îl naște pe Mihail, viitorul Mihai Viteazul.  Theodora îi dă băiatului ei numele tatălui ei. Așadar, Mihai e nepotul lui Șeitanoglu – și nepotul de unchi al lui Andronic. Mama lui Mihai Viteazul era negustoreasă, avea afacerea ei cu blănuri, una care îi oferea un nivel de trai foarte ridicat – și deci acces la protipendada locală.

Theodora putea fi negustoreasă pentru că dreptul bizantin, care guverna și Principatele dunărene, garanta femeilor dreptul de proprietate, dreptul de a încheia contracte, dreptul de divorț șamd. Cu alte cuvinte, dreptul bizantin garanta femeilor full agency rights, cum ar zice anglofonii de azi.

Iar dreptul bizantin avea binecuvântarea bisericii ortodoxe, care adesea a și contribuit la el. Vă rog să spuneți asta tuturor misoginilor de azi care se pretind ortodocși, inclusiv ierarhilor actualei biserici. Doar așa, ca să-i vedeți cum se schimbă la față.

Cine era tatăl lui Mihai Viteazu?

Tatăl era tot un neocantacuzin, un văr de-al Theodorei (e neclar de ce grad), negustor și el, foarte influent în Oltenia, pe nume Iane/Yane.
Sunt multe dovezi (indirecte) care sugerează asta. Când ajunge Mare Ban al Craiovei, Iane îl cooptează și pe Mihai ca Ban – de atunci încolo otomanii îi vor spune lui Mihai „Banul Mihail – Ban Mihal”.

Când se numește ambasador al Valahiei la Constantinopol, Iane îl ia și pe Mihai cu el, ca ambasador de rang inferior, ca să-l introducă în lumea protipendadei grecești și otomane de la Constantinopol, și în documentele otomane scrie că Iane a venit „cu fiul lui, Banul” (în condițiile în care, dintre fiii lui Iane, doar Mihai a fost Ban).

În cronicile muntenești se afirmă că în casele Theodorei a locuit multă vreme „un negustor grec” (nenumit, dar care nu putea fi altul decât Iane, ruda ei). În fine, la Constantinopol toți grecii și otomanii știau că Mihai e băiatul lui Iane.

Acest lucru îl împiedica pe Mihai să devină Domn al Valahiei. Fiindcă, pentru a ajunge așa ceva, trebuia să ai o legătură de rudenie cu una dintre cele două ramuri ale familiei dinastice a Basarabilor – Dăneștii și Drăculeștii.

Iar neocantacuzinii erau prea recenți în Valahia și încă nu apucaseră să se înrudească cu familii aristocratice de aici – și cu atât mai puțin cu vreuna dintre ramurile familiei domnitoare. E drept că Șeitanoglu fusese însurat cu fata lui Mircea Ciobanul din Casa Drăculeștilor, dar prin comparație cu alții legătura era mult prea slabă pentru a putea ridica pretenții la tron, oricât de mare ar fi fost influența neocantacuzinilor în Constantinopol.

Singurul lor sprijin local venea din partea Craioveștilor, o familie din marea aristocrație a Olteniei, dar în Târgoviște (în Muntenia) n-aveau nicio bază.

O sută de ani mai târziu Cantacuzinii vor fi deja autohtonizați și bine conectați local – și vor da prinți valahi (și moldoveni) fără niciun fel de problemă. Dar în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, lucrurile erau dificile pentru ei: erau foarte influenți ca negustori bogați, dar încă nearistocrați.

(În paranteză fie spus, colaborarea inițială dintre Cantacuzini și Craiovești e foarte simpatică. O sută de ani mai târziu, Cantacuzinii și Brâncovenii – singura ramură supraviețuitoare a Craioveștilor – erau la cuțite: un Cantacuzino e cel care-l toarnă pe Constantin Brâncoveanu sultanului, cu rezultatul binecunoscut.)

Revenind: imaginați-vi-l pe Mihai, un copil din flori, născut și crescut în familia Cantacuzino, care își aroga (fals, dar își aroga) origini imperiale bizantine, într-un principat semi-autonom ortodox și care trăia după toate regulile bizantine (adică într-un loc unde Bizanțul încă mai era cumva posibil ca loc de renaștere și ca bastion anti-otoman).

Imaginați-vă ce-i susurau în urechi părinții și unchii lui. Imaginați-vă ce-i trecea prin cap copilului și adolescentului – și ce vise avea.

Imaginați-vi-l pe Mihai ca pe corsicanul Napoleon – cu care, psihologic, a avut multe în comun. Așadar, Mihai a fost primul Cantacuzino – și primul fanariot – pe tronul Țării Românești. Un domnitor 100% grec, un bizantin revizionist. Mihai Viteazu ar fi mai aproape de eteria greacă decât de naționalismul românesc. Fiindcă a fost un Cantacuzino. Și după mamă, și după tată.

Text scris pe Facebook de Sorin Cucerai, profesor de istorie