Cine a fost ultimul român condamnat la moarte și executat?

de: Sorin Florea
30 07. 2020
puscarie

Român condamnat la moarte și executat. Regimul comunist este unul dintre cele mai dure orânduiri politico-sociale din lume. Din fericire, acest sistem totalitar a căzut în majoritatea țărilor de pe glob, în anii 1989-1990. Cu toate acestea, el încă mai există în anumite state de pe glob, iar cel mai elocvent exemplu este China.

La noi în țară, regimul comunist a fost unul represiv. În epoca lui Nicolae Ceauşescu (1965 – 1989), în România, au fost condamnaţi la moarte şi executaţi prin împuşcare 104 oameni. Majoritatea dintre aceștia au fost infractori, însă printre ei s-au aflat și intelectuali ori persoane care s-au opus mai mult sau mai puțin dictaturii.

Printre persoanele condamnate la moarte și executate se află nume de notorietate, precum Ion Râmaru sau Gheorghe Ştefănescu, botezat şi „Bachus”, afaceristul inculpat care a vândut milioane de litri de vin contrafăcut. Ion Râmaru a terorizat Bucureștiul în perioada anilor 1970-1971, pe vremea în care era student, comițând patru omoruri, mai multe violuri și câteva tentative de omor. Criminalul a fost executat în anul 1971 de către un pluton de execuție. Ce a spus Ion Râmaru înainte să fie executat?

Ultimul român condamnat la moarte în regimul comunist, exceptându-i pe Nicolae și Elena Ceaușescu, a fost Ion Pistol. Acesta a fost ucis de ploaia de gloanțe a plutonului de execuție, după ce Tribunalul Judeţean Teleorman l-a condamnat la moarte pentru omor deosebit de grav. În noaptea de 30 spre 31 octombrie 1985, Ion Pistol s-a îmbătat și și-a omorât mama cu un topor. Execuţia a avut loc pe data de 12 mai 1987. Ultima dorință a condamnatului a fost să mănânce omletă cu ceapă.

În România, pedeapsa cu moartea a fost abrogată prin Decretul – Lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990. Potrivit Codului Penal în vigoare, în acest moment cea mai grea pedeapsă care i se poate da unui infractor este condamnarea la închisoare pe viață.

Nicolae și Elena Ceaușescu, uciși după un simulacru de proces

Nicolae Ceaușescu a fost omul care a marcat pentru totdeauna istora țării noastre. Acesta a condus România din 29 aprilie 1974 și până în 22 decembrie 1989. Ceaușescu a fost și Secretar General al PCR din anul 1965 și până în anul 1989, când a fost executat alături de soția sa.

Nicolae Ceaușescu a contestat procesul din decembrie 1989 din punct de vedere juridic și nu politic. Sentința de condamnare la moarte a fost pronunțată la ora 14:45 și deși verdictul admitea recurs, a fost pusă în aplicare 5 minute mai târziu (14:50), în curtea garnizoanei din Târgoviște, lângă clădirea corpului de gardă. Unul din avocați motivase că, din moment ce inculpații nu recunosc tribunalul, nu mai există cale de atac a sentinței, așa că decizia trebuia să devină definitivă. În drum spre locul execuției Nicolae Ceaușescu a exclamat „Puteam fi împușcați fără mascarada asta!”.

Foto: Pexels.com