Cine a fost prima femeie care a purtat pantaloni? De ce erau interziși?

de: Sorin Florea
05 05. 2021
pantaloni
Cine a fost prima femeie care a purtat pantaloni?

Pantalonii reprezintă un articol vestimentar destinat, în special, bărbaților. Cu toate acestea, moda s-a schimbat mult în ultimii ani, iar, în prezent, pantalonii fac parte din garderoba fiecărei femei. De-a lungul timpului, au apărut tot felul de modele, unele mai colorate ca altele, destinate oamenilor de toate vârstele. Dar, care a fost prima femeie care a purtat pantaloni?

Cum se numește femeia care a purtat, pentru prima dată, pantaloni?

Apariția acestui articol vestimentar nu este descifrată exact în istorie. Se spune că încă din paleoliticul superior atât bărbații cât și femeile purtau un articol vestimentar care se asemăna cu pantalonii. Odată cu trecerea timpului, condițiile climatice au necesitat apariția pantalonilor. Ulterior aceștia au fost croiți pentru a separa bărbații de femei, fiecare având un model specific.

Potrivit specialiștilor în modă, acest articol vestimentar a luat amploare în special în perioada Revoluţiei Franceze (1789-1799), când protestatarii au adoptat un costum al clasei muncitoare care includea pantalonii lungi şi largi. Aceştia erau total diferiţi de cei purtaţi de nobili, care aveau lungimea până la genunchi şi erau mulaţi.

Prima femeie care a purtat pantaloni a fost actriţa Sarah Bertnhardt. Curjosul gest avea loc în anul 1890. Aceasta a sfidat prin îmbrăcămintea sa toate regulile acelei societăți.

Sarah Bernhardt

Blugii, cei mai purtați pantaloni din lume

Odată cu influența Statelor Unite ale Americii pe tot globul, moda pantalonilor din jeans s-a extins. În Anglia, aceștia au apărut la începutul secolului al XIX-lea, în timp ce în Franța, în aceeași perioadă, erau interziși cu desăvârșire, fiind considerați un semn al puterii masculine. Femeile aveau voie să poarte acest articol vestimentar, doar dacă primeau o autorizație specială de la stat. Cu toate acestea, în anul 1890, actriţa Sarah Bertnhardt a încălcat toate regulile societății și a purtat pentru prima dată pantaloni.

Alte femei care s-au răzvrătit împotriva codului vestimentar au fost Elizabeth Smith Miller, considerată a fi prima reprezentantă a sexului frumos care a purtat acest articol vestimentar; cântăreaţa Charline Arthur a fost prima cântăreaţă din lume care a ales să îmbrace pantaloni în timpul concertelor sale; congresman-ul Susan Molinari a şocat prin încălcarea codului vestimentar al Casei Albe, atunci când a apărut în pantaloni în Camera Reprezentanților, potrivit informatia-zilei.ro.

Coco Chanel a stârnit o adevărată isterie în rândul femeilor, când, în anul 1920, a prezentat pantalonii evazați. Ulterior, vedetele de la Hollywood au preluat moda pantalonilor, iar lumea întreagă i-a copiat. În prezent, reprezentantele sexului frumos au de ales dintr-o varietate impresionantă de modele, culori şi materiale. Cu toate acestea, cei mai mulți spun că o femeie este mai rafinată și senzuală în rochie.

Foto: Pexels.com și informatia-zilei.ro