Cine a fost Nae Leonard, adevăratul Casanova din Bucureștiul interbelic?

de: Ana-Maria
08 10. 2020
646x404

De-a lungul istoriei, Bucureștiul a avut câțiva Casanova de seamă care au răscolit sufletele domnelor și domnișoarelor de altădată. Tenorul român, Nae Leonard a cucerit marile scene ale lumii, dar și inimile multor femei.

Nae Leonard, preferatul femeilor

El s-a născut în anul 1886, într-o zonă devaforizată a Galaţiului și a fost o prezența masculină care a rivalizat cu idolul femeilor din acea vreme, Rudolph Valentino, marele crai al cinematografiei mondiale.

Cariera lui Nae Leonard a fost explozivă și datorită succesului său a trezit interesul publicului, în special pe cel al femeilor. Legenda spune că zeci de mii de femei dormeau cu fotografia lui sub pernă.

Casanova din mahala

Pe lângă reputația de crai, Leonard era numit de public „Prințul operetei”. Acesta nu a fost nici pe departe un prinț pentru că o mare parte din viața sa s-ar fi luptat cu neajunsurile materiale.

Tatăl său, Constantin Nae, un mecanic de locomotivă a cunoscut o frumoasă austriacă, Carolina Schäffer. Ea a ajuns pe malul Dunării ca angajată pentru creșterea și educarea copiilor unor armatori celebri.

Rămas orfan de mamă încă din pruncie, Nae Leonard a moștenit de la Carolina pasiunea pentru valsul vienez, pentru muzică şi artă. Tatăl său l-a încurajat în cariera artistică, deși nu i-a putut oferi prea multe din punct de vedere material.

Nae Leonard

La 16 ani, chipeșul adolescent primea bilete de dragoste și trăia în lumea actorilor. Astfel, trei ani mai târziu a debutat în spectacolul „Văduva Veselă”, de Franz Lehar, în rolul lui Danilo. După succesul avut în prima sa reprezentație, au fost tipărite mii de ilustrații cu chipul său. În felul acesta a devenit idolul româncelor din primele decenii ale secolului al XX-lea.

Potrivit adevărul.ro, cea mai interesantă mărturie despre Casanova secolului trecut se află în jurnalul actriţei Elena Zamora. În volumul „Am slujit cântecul”, apărut în anul 1964 la „Editura Muzicală” din Bucureşti, actrița mărturisea isteria națională creată de Leonard în rândul sexului frumos.

„Eram atunci în clasa a treia de liceu şi auditoare la Conservator. Toată clasa era amorezată de Leonard! Era idolul ţării întregi. Toate ţineam fotografia lui ascunsă sub pernă şi visam că ne făceam artiste.”

La doar 42 de ani a murit bolnav şi sărac la Câmpulung, unde tatăl său se stabilise după pensionare. Astăzi, în București și un teatru din Galați îi poartă numele. Mai mult de atât, o copie a bustului realizat de sculptorul Oscar Han în 1929, este amplasată în faţa Teatrului Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard”. Originalul se află în parcul Kiseleff din Bucureşti.

Foto: Adevărul