Ce s-a întâmplat azi, 26 aprilie?

de: Sorin Florea
26 04. 2022
cernobil
Ce s-a intamplat azi, 26 aprilie?

Pe data de 26 aprilie este sărbătorită Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale. Totodată, acestă dată reprezintă cea de-a 116-a zi a calendarului gregorian. În decursul istoriei, astăzi, au avut loc mai multe evenimente importante care au influențat mersul omenirii.

Evenimente istorice 26 aprilie

1564 – S-a născut William Shakespeare. Acesta a fost unul dintre cei mai celebri dramaturgi și poeți englezi din toate timpurile. Supranumit „Poetul din Avon”, William Shakespeare a trăit între 1564 și 1616.

1775 – Bucovina a devenit parte din Imperiul Habsburgic, după o înțelegere între Imperiul Otoman și Austria.

1877 – Armata română a deschis focul asupra Vidinului, după ce turcii au bombardat orașele românești de pe malul Dunării.

1913 – La această dată a fost semnat un acord la Sankt Petersburg, în urma căruia Bulgaria a cedat României orașul Silistra și câteva mici teritorii în sudul Dobrogei.

1920 – A fost înființat primul institut speologic din lume, la noi în țară, la Cluj.

1922 – S-a născut Ștefan Augustin Doinaș. Acesta a fost poet, eseist, traducător, deținut politic, membru al Academiei Române. Augustin Doinaș a murit pe data de 25 mai 2002, la vârsta de 80 de ani.

1931 – În această zi a avut loc avut loc prima emisiune televizată din lume, într-o transmisiune experimentală,  protagonista show-ului fiind actrița Fay Marbe.

1933 – A avut loc un eveniment de tristă amintire, fiindcă a fost înființată poliția secretă a Germaniei naziste, numită Gestapo.

1945 – La această dată a fost adoptată Carta Națiunilor Unite, care a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945.

1964 – A apărut statul Tanzania, după unirea țărilor africane Tanganika și Zanzibar.

1986 – La această dată a avut loc accidentul de la centrala nucleară de la Cernobîl, aflată la 200 de kilometri de Kiev. Efectele sale sunt resimțite și în prezent. La acea dată, reactorul numărul 4 al centralei din nordul Ucrainei a explodat în cursul unui test de securitate. Toată regiunea din jurul centralei nucleare a fost contaminată radioactiv, cel mai grav afectat fiind orașul Prîpeat.‎‎

1992Regele Mihai a revenit în România, pentru prima dată după 1989, fiind primit cu entuziasm de oameni.

1993 – Curtea Constituțională a României a stabilit că Academia Română are competența de a stabili normele ortografice ale limbii române. Drept urmare, s-a revenit la scrierea cu litera „â” în loc de „î”, în anumite poziții din cuvânt și la scrierea cu „sunt”, „suntem”, sunteți” în loc de „sînt, sîntem, sînteți”.

Foto: Wikipedia.org