Ce s-a întâmplat azi, 24 martie?

de: Sorin Florea
24 03. 2022
Harry Houdini
Ce s-a intamplat azi, 24 martie?

Pe data de 24 martie se sărbătorește Ziua Mondială a Tuberculozei. În cea de-a 83-a zi a calendarului gregorian au avut loc, de-a lungul timpului, mai multe evenimente istorice care au schimbat lumea. Multe dintre ele au fost uitate, însă redactorii shtiu.ro le readuc în evidență.

Evenimente istorice 24 martie

1714 – Constantin Brâncoveanu a fost mazilit de turci, după ce a fost pârât la aceștia de către boierii nemulțumiți de domnia sa. Drept urmare, fiul stolnicului Constantin Cantacuzino, Ștefan, a preluat conducerea.

1721 – Celebrul compozitor Johann Sebastian Bach a dedicat șase concerte lui Christian Ludwig, margraf de Brandenburg-Schwedt, iar, în prezent, acestea au rămas cunoscute cu numele de Concertele brandenburgice, BWV 1046-1051.

1818 – Gheorghe Lazăr, cel care este considerat fondatorul învățământului în limba română în Țara Românească, a fost numit dascăl de aritmetică, geometrie și geografie la școala de la „Sfântul Sava”.

1874 – S-a născut Harry Houdini. Acesta a fost unul dintre cei mai mari iluzioniști din toate timpurile. Houdini a revoluționat numerele de magie, show-urile sale atrăgând mii de oameni la fiecare reprezentație. Moartea lui Houdini este învăluită în mister și în prezent. Magicianul a decedat în 1926, la vârsta de 52 de ani, chiar de Halloween. Cauza principală se pare că a fost peritonita.

1882 – Robert Koch, microbiolog german, a anunțat descoperirea mycobacterium tuberculosis, bacteria responsabilă pentru tuberculoză.

1965 – După decesul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, funcția de președinte al Consiliului de Stat al României i-a revenit lui Chivu Stoica.

1973 – Trupa de rock Pink Floyd a lansat celebrul album „Dark Side of the Moon”.

1999 – În timpul războiului din Kosovo, NATO a început atacurile asupra Iugoslaviei fără aprobarea Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite (UNSC), fiind prima dată când Alianța a atacat o țară suverană.

2001 – A fost un moment important pentru cultura din România, fiindcă s-a redeschis oficial Galeria de Artă Românească Modernă din cadrul Muzeului Național de Artă al României.

2020 – În această zi s-a decis amânarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo pentru anul 2021, din cauza pandemiei de coronavirus.

Foto: Wikipedia.org