Ce s-a întâmplat azi, 15 mai?

de: Sorin Florea
15 05. 2023
Johannes Kepler
Ce s-a intamplat azi, 15 mai?

În data de 15 mai, în calendarul creștin-ortodox, sunt sărbătoriți Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare, Sfântul Ier. Ahile, episcopul Larisiei, și Sfântul Ier. Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei. De asemenea, în această zi sunt celebrate Ziua latinității, Ziua medicului veterinar în România, din 1994, și Ziua Internațională a Familiei. Trebuie precizat că această dată reprezintă cea de-a 135-a zi a calendarului gregorian.

Evenimente istorice 15 mai

1618 – Johannes Kepler a anunțat că a descoperit cea de-a treia lege a mișcării planetelor.

1648 – A fost semnată Pacea Westfalică care a pus capăt Războiului de Treizeci de Ani.

1685 – A fost o zi importantă pentru istoria românilor, fiindcă în această zi a urcat pe tronul Moldovei domnitorul Constantin Cantemir, tatăl celebrului Dimitrie Cantemir. Acesta a deținut titlul până la moarte lui, în data de 15 martie 1693.

1718 – În această zi, avocatul britanic James Puckle a patentat prima mitralieră din lume.

1838 – S-a născut Nicolae Grigorescu. Acesta a fost unul dintre marii pictori români. Operele sale sunt apreciate și în prezent, multe dintre ele scoțând în evidență valorile culturale de pe aceste meleaguri. Nicolae Grigorescu a murit în data de 21 iulie 1907, la vârsta de 69 de ani.

1848 – A avut loc Adunarea de la Blaj unde a fost proclamată națiunea română din Transilvania drept egală cu celelalte națiuni din Marele Principat. Participanții au protestat față de iminenta uniri a Transilvaniei cu Ungaria și și-au arătat încă o dată fidelitatea românilor din Transilvania față de împăratul de la Viena.

1861 – A luat naștere, la București, prima școală românească de medicină veterinară.

1873 – A decedat, la doar 53 de ani, Alexandru Ioan Cuza. Acesta a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. El a fost ales ca domn al Moldovei, în data de 5 ianuarie 1859, și al Țării Românești, în 24 ianuarie 1859. Alexandru Ioan Cuza a fost îndepărtat din funcție de „Monstruoasa Coaliție”.

1928 – Au apărut pentru prima dată Mickey Mouse și Minnie Mouse în filmul Plane Crazy.

1935 – A fost dată în folosință prima secțiune a Metroului din Moscova, între stațiile Kultury și Sokolniceskaia.

2004 – A fost o zi istorică pentru matematică, fiindcă Josh Findley a calculat cel mai mare număr prim cunoscut până în prezent, 224036583 − 1. Numărul conține șapte milioane de cifre.

2018 – A murit, la vârsta de 81 de ani, Cristian Țopescu. Acesta a fost unul dintre cei mai buni comentatori sportivi din România.

Foto: Wikipedia.org