Ce s-a întâmplat azi, 11 aprilie?

de: Sorin Florea
11 04. 2022
lagar de concentrare
Ce s-a intamplat azi, 11 aprilie?

Pe data de 11 aprilie este sărbătorită Ziua internațională a celor eliberați din lagărele de concentrare fasciste. Totodată, în calendarul creștin-ortodox sunt celebrați Sfântul Calinic de la Cernica (1787 -1868) și Sfântul Mucenic Antipa, Episcopul Pergamului Asiei. Trebuie precizat că această dată este cea de-a 101-a zi a calendarului gregorian.

Evenimente istorice 11 aprilie

1814 – Napoleon Bonaparte a fost forțat să abdice pentru prima dată, necondiționat, în urma tratatului de la Fontainebleau, care a pus capăt Războiului celei de-a Șasea Coaliții.

1858 – S-a născut Barbu Ștefănescu Delavrancea. Acesta a fost membru al Academiei române și primar al Capitalei. De-a lungul vieții sale, el a mai fost scriitor, orator și avocat. El a murit pe 29 aprilie 1918, la vârsta de 60 de ani, la Iași, însă operele sale au rămas în istorie.

1877 – A fost anul în care trupele rusești au trecut granița României, îndreptându-se spre frontul din Balcani.

1880 – A fost înființată prima direcție a Căilor Ferate Române.

1899 – A fost anul în care Spania a cedat Puerto Rico Statelor Unite ale Americii.

1899 – A murit Lascăr Catargiu. Acesta a îndeplinit mai multe funcții politice în țara noastră, fiind cel de-al șaselea prim-ministru al României, pentru patru mandate.

1919 – La Geneva a fost înființată Organizația Internațională a Muncii, iar România a fost membru fondator.

1944 – A murit Ion Minulescu. Acesta a fost poet și prozator, reprezentant important al simbolismului românesc.

1945 – În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, trupele americane au eliberat lagărul de concentrare Buchenwald.

1961 – În Israel a început procesul lui Adolf Eichmann, unul dintre organizatorii așa-zisei „soluții finale”, adică uciderea evreilor în lagărele naziste. Eichmann a fost executat pe 31 mai 1962.

1970NASA a lansat misiunea Apollo 13 cu Jim Lovell, Jack Swigert și Fred Haise la bord. Din păcate, explozia unuia dintre cele două rezervoare de oxigen din modulul de serviciu, a făcut ca a treia aterizare pe Lună să fie abandonată. Cei trei astronauți au revenit pe Pământ în siguranță.

1976 – A fost anul în care a fost realizat primul computer personal Apple I.

1990 – La București a fost înființat Centrul European de Cultură.

1999 – India a testat cu succes o rachetă balistică cu rază medie de acțiune de tip AGNHI.

Foto: Wikipedia.org