Ce este rodia? Ce beneficii aduce rodia organismului uman?

de: Sorin Florea
08 07. 2020
Rodie

Rodia este fructul unui arbore mic sau arbust foios, numit rodiu, care crește între 5 și 8 metri înălțime. Această plantă este cultivată, din abundență, în toată zona mediteraneană, precum și în Iran, India, zonele uscate din Sud-Estul Asiei, Malaya, Indiile Orientale, și Africa tropicală. Planta este originară din Persia, actualul Iran.

Ce este rodia?

Rodia este un fruct exotic de toamnă și este un pic mai mare decât portocala, însă mai mic decât grapefruit-ul. Fructul are coaja groasă de culoare roșie și înăuntru este plin de semințe. Trebuie știut că atât semințele cât și pulpa care le înconjoară pe acestea sunt comestibile.

Ce beneficii aduce consumul de rodie?

Rodia este considerată fructul pasiunii, al fertilității și prieteniei. În vremuri trecute, oamenii credeau că aceasta era consumată mai ales de către Zei. Se poate spune, fără echivoc, că o rodie pe zi asigură 40 la sută din doza zilnică recomandată de vitamina C și are de trei ori mai multi antioxidanți decât vinul roșu.

Fructul este tot mai consumat la nivel mondial. Din rodie se prepară un suc foarte gustos, iar în unele bucătării semințele se folosesc la salate. De asemenea, rodia poate fi mâncată și ca atare, după ce este decojită. Un singur pahar de suc poate oferi 40% din necesarul zilnic de vitamine (A, C, B1, B2, B6, B12, E, și P).

În compoziția fructului găsim minerale, vitamine, fibre și 15 aminoacizi. Consumul de rodie are o serie de beneficii pentru organismul uman precum: previne dezvoltarea celulelor canceroase, reduce inflamația din organism care poate duce la boli cardiace, diabetul de tip 2, maladia Alzheimer sau obezitatea, scade intensitatea durerilor arteriale provocate de artrită, elimină infecțiile fungice și bacteriologice din organism.

În Azerbaijan, există un adevărat cult pentru acest fruct și se sărbătorește o dată pe an evenimentul „Ziua rodiilor”. Străzile orașelor sunt decorate cu rodii, se organizează concerte, iar bucatele și sucurile din aceste fructe sunt un adevărat deliciu pentru participanți.

Rodie

Foto: Pexels.com