Ce diferențe culturale sunt între Italia de nord și sud? De ce nordicii nu-i plac pe sudiști?

de: Bogdan Andu
01 08. 2022
Italia

Italia este una dintre cele mai importante state din spațiul european, având un total peste 5 milioane de persoane care au dorit să se stabilească în peninsulă. Până în anul 1861 nu putem vorbi despre Italia, ci de regiuni independente, fiecare cu limba și statului său.

Actualmente statul este format din 20 de regiuni unice, fiecare dintre acestea având ceva special. Specialul se transpune în mâncare, arhitectură, comportament sau chiar economie. Chiar și în prezent, cetățenii nu se identifică ca fiind italieni, ci „sicilieni”, „napolitani”, „venețieni” sau „florentini”. Acest lucru poate fi explicat prin istoria lungă. Arabii, grecii sau spaniolii au influențat și condus partea de Sud a Italiei, iar în partea de Nord influențele au venit din partea franceză sau germanică.

 Italia: Nord vs. Sud

Cultura italiană a influențat foarte mult cultura europeană și nu numai. De la arta renascentistă, arhitectura antică, viziunile romantice ale Coastei Amalfi și bucătăria unică, Italia duce cu ea însăși o luptă internă. Aceea între Nord și Sud. Diferența dintre cele două este atât de vizibilă încât am putea vorbi de două țări diferite.

Geografic vorbind, de la Roma în sus vorbim despre Italia de Nord. Formată din orașe precum Roma, Bologna, Veneția, Florența sau Milano, zona de Nord este motorul economic și turistic al Italiei. Aici se regăsesc cele mai multe companii, iar peste 90% din exporturi au loc în Nord.

Sudul Italiei este format din orașe precum Catania, Napoli, Tropea, Amalfi, Puglia sau Palermo. Zona sudică este mai tradițională și constant influențată de Marea Mediteraneeană. Aici există chiar și cultura siestei, timp în care majoritatea magazinelor se închid pentru pauza de la prânz.

Diferențe notabile între Italia din Sud și Italia din Nord:

Atitudine:

Există un stereotip conform căruia cetățenii italieni din Nord sunt mai muncitori și întreprinzători, iar cei din Sud sunt mai relaxați și leneși. Aceste idei se bazează pe faptul că în zona nordică există cele mai multe și importante afaceri, iar în partea sudică oamenii au fost influențați de plaje, soare și temperaturile de vară. În plus, cele mai importante centre industriale sunt situate în nord: Milano, Torino și Genoa. Deloc surprinzător, studiile arată că salariul mediu este mai mare în nordul Italiei decât în sud. Cu până la 4.000 de euro, scrie money.it.

Cultură:

Datorită apropierii nordului de granițele cu alte țări, cultura a evoluat într-un mod diferit. Acest lucru este vizibil în dialectele locale. Spre exemplu, în partea Alpină a Italiei dialectele sunt modelate de limba franceză sau germană. În gastronomie, influențele sunt evidente în brânzeturi, carne sau vinuri. În Sudul Italiei nu există granițe, iar singurele influențe s-au realizat prin intermediul celor care au venit de-a lungul istoriei din Spania, Grecia sau statele arabe.

Cultura Mediteraneeană:

Partea de Sud este bogată prin influența mării. Gastronomia și chiar viața este trăită într-un mod diferit, mai relaxant decât în Nord. Sudul este cunoscut pentru popularitatea cântecelor napolitane, iar tot aici a fost inventată pizza; mâncarea iconică a Italiei.

Foto: Depositphotos.com