Câte grade trebuie să fie în casă iarna?

de: Sorin Florea
24 10. 2022
temperatura din casa iarna
Cate grade trebuie sa fie in casa iarna?

„Iarna nu-i ca vara” spunea la un moment dat fostul președinte al României Traian Băsescu. O sintagmă haioasă, care ascundea o urmă de adevăr deoarece temperaturile din sezonul rece nu sunt plăcute pentru foarte mulți oameni. Cu toate acestea, lucrurile sunt mai acceptabile în interior, unde gradele din termometru sunt mai ridicate. Și totuși, cât de cald ar trebui să fie în casă pe parcursul celor trei luni de iarnă?

Temperatura optimă pe timp de iarnă în casă

În timpul sezonului rece este mai greu de realizat o anumită temperatură în interior, care să rămână stabilă. Acolo însă unde acest lucru este posibil, specialiști în sănătate recomandă ca gradele din termometru să nu fie nici prea ridicate, dar nici prea scăzute, fiindcă pot afecta sănătatea organismului uman.

Corpul nostru este capabil să își regleze singur temperatura interioară, în funcție de cea din cameră. De aceea, este indicat ca o persoană să nu fie prea îmbrăcată în casă. Dacă într-o locuință temperatura este foarte scăzută, atunci pot apărea diferite boli de plămâni. Totodată, dacă este prea cald atunci organismul va avea de suferit atunci când iese afară, la rece, fiindcă este o diferență prea mare de grade Celsius între mediul interior și cel exterior. Practic, corpul va suferi un mic șoc.

Între 19 și 24 de grade este PERFECT

Drept urmare, specialiștii în sănătate recomandă ca pe timpul iernii, în camera de zi, temperatura să fie situată între 19 și 22 de grade Celsius. În dormitor gradele să fie între 16 și 18, iar în baie între 22-24 de grade Celsius. Cei care au copii mici trebuie să știe că nu este indicat să fie sufocant de cald. Pediatrii sunt de părere că pe timpul zilei temperatura în cameră să fie între 22 și 24 de grade Celsius, iar pe timpul nopții între 17 și 20 de grade Celsius.

Umiditatea optimă pe timpul iernii este între 40% – 60%. Odată cu creşterea temperaturii din casă are loc şi o scădere a nivelului de umiditate. Acest lucru este uşor resimţit de către organism, pielea se usucă mai repede, la fel şi gâtul, nasul, ochii sau plămânii şi pot apărea probleme respiratorii sau tuse, potrivit adevarul.ro.

Trebuie precizat că aerisirea locuinței este foarte importantă pe timpul iernii, fiindcă aerul rece de afară îl înlocuiește pe cel din interior, care poate fi plin de viruși și alergii. Așadar, este foarte important ca temperatura din interior să fie reglată optim, potrivit indicațiilor de mai sus, astfel încât organismul uman să nu aibă de suferit.

Foto: Pexels.com