Care sunt țările cu cele mai multe zile libere pe an?

de: Ana-Maria
16 02. 2022
cambodgia

Sărbătorile legale sau cele naționale nu sunt decât un motiv de bucurie în plus mai ales pentru o mare parte dintre angajați. De obicei, potrivit legilor fiecărui stat, acestea sunt zile libere.

În întreaga lume, fiecare țară are mai multe sau mai puține sărbători legale, care sunt adoptate de Guvernul fiecărui stat. Aceste sărbători constituie, în general, aniversarea unui eveniment istoric important, a unei sărbători religioase sau a unei sărbători care cade într-o anumită zi a săptămânii sau care urmează un sistem calendaristic, cum ar fi calendarul chinezesc sau lunar. De exemplu, Ziua Copilului în România este sărbătorită pe 1 iunie, însă în Turcia, copiii se bucură de o atenție deosebită pe data de 23 aprilie.

Cambodgia, țara campioană la numărul de zile libere

Potrivit World Atlas, dintre toate țările de pe glob, Cambodgia se află în fruntea listei cu cele mai multe sărbători legale, cu 28 de sărbători legale respectate anual. Urmează Sri Lanka cu 25, India și Kazahstan cu 21, Columbia, Filipine și Trinidad și Tobago cu câte 18, China și Hong Kong cu 17 și Thailanda , Turcia și Pakistan cu 16. Angajații români se pot bucura, potrivit legii, de 15 zile libere de sărbători naționale sau religioase.

Cambodgia numără 28 de sărbători legale pe an, cel mai mare număr de zile libere anuale din întreaga lume. Multe dintre aceste sărbători legale sunt observații religioase legate de budism. Calendarul folosit în Cambodgia este calendarul tradițional khmer, care se bazează pe mișcarea lunii. Cu toate acestea, anul solar este de asemenea luat în considerare pentru a permite anotimpurilor să se potrivească cu zilele anului. Aceasta înseamnă că sărbătorile se pot schimba în fiecare an.

Unul dintre avantajele unei zile libere este că se poate ieși împreună cu familia pentru a petrece timp de calitate. Mai mult decât atât, mulți oameni își pot organiza întâlniri cu prietenii pe care nu-i pot vedea în timpul zilelor lucrătoare, având suficient timp pentru a se relaxa.

Cu toate acestea, în unele sectoare, zilele libere pot avea și un efect negativ asupra economiei țării, deoarece tranzacțiile mari dintr-o țară, în special cele legate de sectorul bancar și financiar, pot fi întârziate.

Foto: Pexels.com