Care este cel mai mare spital din România? Câte locuri are?

de: Sorin Florea
26 11. 2020
spital
cel mai mare spital din Romania

Unde se află cel mai mare spital din țară? Infrastructura din domeniul sănătății, în România, este una precară. Cu toate că, de-a lungul anilor, s-au făcut mai multe investiții în acest sector, țara noastră este departe de statele din lumea dezvoltată. Datele oficiale arată o lipsă tot mai mare a echipamentelor de ultimă generație, precum și a cadrelor medicale specializate.

Spitalul Universitar de Urgență București, cel mai mare spital din țară

Potrivit informațiilor oficiale, Spitalul Universitar de Urgență București este cea mai mare unitate medicală din România. Spitalul a fost deschis în anul 1978 și, la vremea aceea, se numea Spitalul Clinic al Municipiului Bucuresti (SCMB). La inaugurare, acesta avea următoarele specialități: Medicină Internă, Chirurgie, Neurologie, Oftalmologie, Obstetrică-Ginecologie, Ortopedie, A.T.I., Laborator analize, Laborator Anatomie Patologică, Radiologie, Explorări funcționale.

În anul 1994, unitatea medicală a suferit mai multe lucrări de consolidare, iar din 2000 numele i-a fost schimbat în Spitalul Universitar de Urgență București, fapt care a adus la modificarea întregii structuri organizatorice. Transformările au continuat, iar în anul 2010, spitalul a fost acreditat ISO 9001 (un set de standarde care ajută organizațiile să se asigure că satisfac nevoile clienților și ale altor părți interesate în cadrul cerințelor legale și de reglementare legate de un produs sau serviciu), iar in anul 2011, Spitalul Universitar de Urgență a fost încadrat ca Spital Regional de Urgență de categoria 1 – nivelul de competență foarte înalt.

Spitalul Universitar de Urgență Bucuresti este o clinică universitară cu o activitate științifică susținută, în care pacienții primesc o îngrijire medicală adecvată. Investigațiile medicale posibile sunt foarte numeroase și complexe. În spital se pot trata un mare număr de afecțiuni, unitatea medicală acoperind întreaga paletă de specialități medicale. În medicina modernă, medicul curant este dependent de numeroase teste, analize, investigații, pe care le solicită. De aceea, a fost creat un sistem prin care datele medicale solicitate au fost puse la dispoziție, rapid și complet, scrie pe site-ul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Potrivit datelor oficiale, spitalul tratează aproximativ 300.000 de pacienți pe an, dintre care în jur de 70.000 sunt internați. Spitalul Universitar de Urgență București este considerat cel mai mare spital din țară, iar după el urmează Spitalul Județean de Urgență din Cluj.

Așa arată cea mai mare unitate medicală din România, Spitalul Universitar de Urgență București

Foto: ro.wikipedia.org