Când folosim cratima? Care este rolul ei? Când nu folosim cratima?

În vorbirea curentă, cele mai multe probleme le ridică dintotdeauna dezacordurile, însă câteodată sunt trecute cu vederea. În schimb, greșelile gramaticale întâlnite în scriere nu au cum să nu fie observate, iar unul dintre semnele grafice folosite greșit de multe persoane este cratima.

Cratima și rolurile ei

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, cratima sau liniuța de unire este semnul grafic folosit pentru a lega două sau mai multe cuvinte care se pronunță împreună sau pentru a despărți cuvintele în silabe. Cuvântul „cratimă” provine din grecescul κράτημα, care înseamnă „acțiunea de a ține”. Cratima este semnul ortografic care deține cele mai multe funcții în ortografia limbii române.

Când folosim cratima?

Cratima ridică probleme şi în auxiliarul pentru formarea timpului viitor – spune profesoara – ajungându-se în scris la ”v-om face” în loc de ”vom face” şi la ”v-a face”, în loc de ”va face”.

Există mai multe situații în care trebuie folosită cratima, iar Shtiu.ro vi le prezintă în cele ce urmează:

1. Atunci când dintr-un cuvânt dispare o anumită literă

În mod normal, această literă există, însă ne este mai ușor să scriem forma scurtă, adică exact cum ne este mai lesne să o pronunțăm sau cum sună mai bine. Exemple: nu-nțeleg – în situația de față dispare litera „î” – forma lungă este nu înțeleg. La fel stau lucrurile și în cazurile n-am (nu am), c-am (că am), c-ar (că ar), v-am (vă am), etc.

2. În cazul pronumelor personale în formă scurtă: ma, mi, te, ti, ți, va, vi, -i, i-, le, li, ne, ni, atunci când acestea se rostesc împreună cu altă parte de vorbire (verb, substantiv, adjectiv, adverb, etc.). Exemple: te-am văzut, ți-am dat, mi-ai spus, le-am auzit, v-ați dus etc.

3. În structurile stabile, cunoscute: într-un, dintr-un, dintr-o, într-o.

4. În cazul pronumelor reflexive ale căror forme sunt identice cu cele ale pronumelui personal cu deosebirea că acțiunea verbului se răsfrânge asupra subiectului. Exemple: mi (îmi), ți (îți) ne, va, ma, te; forme proprii accentuate (sie, sieși, sine) și neaccentuate (si, își, se). Exemple: du-te, încheie-ți, plângându-și, se-mpletesc, legănându-se, se-ntâlnesc, s-arătat, să-și încheie etc.

5. În cazul verbului a fi, formele scurte: -s, s-, -i, i-. Exemple: totu-i rafinat, nu-s frumoși, tare-s trist, s-au dus, etc.

6. În cazul formelor inversate ale timpurilor compuse. Exemple: plecat-au de dimineață, pleca-vom toți, duce-m-aș și eu.

7. Atunci când se contopesc două cuvinte într-o singură silabă, după cum urmează:
pronume personal + pronume personal: Ea-i spune mamei sale.
– pronume demonstrativ + pronume personal: Aceasta-mi surâde.
– pronume interogativ + pronume personal: Cine-mi spune secretul?
– pronume nehotarat + verb: Toate-s corecte.
– adverb + pronume personal: Unde-l duc?
– prepoziție + articol nehotărât: Amintirile de-un an.
– conjuncție + pronume personal: Vino că-ți voi da.

8. În cazul cuvintelor compuse. Exemple: prim-ministru, drum-de-fier, floarea-soarelui, argint-viu, redactor-șef, gură-cască, albastru-deschis, literar-muzical, greco-roman, anglo-saxon, sus-numit, nou-născut, așa-zis, propriu-zis, etc.

Când se mai folosește cratima

1. adjectiv + adjectiv: Exemple: bun-platnic, instructiv-educativ, literar-artistic, rău-platnic, albi-argintii, dulce-acru, alb-negru, albastru-deschis, etc.

2. adjectiv + vocala de legătură „o” + adjectiv. Exemple: economico-financiar, greco-catolic, româno-american, greco-roman, etc.

3. adverb + adjectiv. Exemple: bine-crescut, bine-cunoscut, bine-venit, nou-născut, propriu-zis, sus-numit, așa-zis, sus-pus, așa-numit, etc.

4. substantive care denumesc punctele cardinale + adjectiv: est-european, nord-american, nord-vestic, sud-dunărean, sud-african, etc.

5. adverbe compuse. Exemple: azi-noapte, astă-iarnă, dis-de-dimineață, dintr-acolo, dintr-odată, după-amiază, după-masă, într-adevăr, etc.

6. interjecții compuse: tic-tac, haida-de, hodoronc-tronc, tranca-fleanca, hop-așa, tura-vura, etc.

7. prepoziția compusă „de-a” care este conținută în locuțiuni. Exemple: de-a berbeleacul, de-a baba-oarba, de-a latul, de-a dura, etc.

8. adjectiv + substantiv. Exemple: bună-credință, bună-cuviință, bun-plac, bun-gust, rămas-bun, bun-simț, rea-credință, rea-voință, etc.

Când nu folosim cratima?

Există și câteva situații în care nu trebuie folosită cratima, și anume:

1. În cazul cuvintelor care sunt de sine stătoare, cum ar fi conjuncțiile sau adverbele. Exemplu: s-ă, câ-ți, par-că, tea-mă, car-te, chea-mă, par-te etc.

2. În cazul vocativelor, apelativelor și a imperativelor, adică în cuvintele care exprimă o chemare, o strigare, o rugăminte, o cerere, etc.. Exemple: vino!, ieși!, frumoaso!, Cătăline!, etc.

3. La verbele de la persoana a doua plural (voi). Exemple: veniți, strigați, jucați, țineți, mâncați, cântați, etc.

Foto: Pexels.com