E adevărat că comuniștii l-au condamnat la moarte pe Radu Gyr pentru poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”?

„Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” este una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Radu Gyr. Fost legionar convins, Radu Gyr a fost condamnat la moarte de comuniști pentru poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”. Cele șase strofe le-au scos din minți pe comuniști.

Radu Gyr, condamnat la moarte

În perioada colectivizării, comuniştii l-au condamnat la moarte pentru poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” pe Radu Gyr. Regimul a fost de părere că versurile instigă la luptă împotriva sistemului și l-a pedepsit pe Gyr. Ulterior, pedeapsa a fost schimbată în 25 de ani de muncă silnică, din care poetul a executat şase.

Condamnarea la moarte a venit în anul 1959. „Tribunalul în numele poporului hotărăşte: făcînd aplicarea articolului 211 Cod Penal, cu unanimitate de voturi condamnă pe Demetrescu Radu Gyr la moarte pentru crima de insurecţie armată prevăzută şi pedepsită de articolul 211 Cod Penal prin schimbarea calificării conform articolului 292 Cod Juridic Militar din crima de uneltire contra ordinei sociale prevăzută şi pedepsită de articolul 209 punct 1 Cod Penal”, scria în sentinţa judecătorească. Radu Gyr a fost eliberat din închisoare la amnistia generală din anul 1964.

Poemul lui Radu Gyr a fost scris în timpul uneia dintre cele trei detenții. Radu Gyr a creat poezia în celulă şi a memorat fiecare vers. În perioada de libertate de după 1956, Radu Gyr a aşternut poezia pe hârtie. Se pare că, deși versurile nu sunt o instigare directă, decizia comuniștilor a fost luată și din cauza trecutului de legionar al lui Radu Gyr.

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!