De ce spațiul Schengen poartă această denumire?
De foarte mulți ani România încearcă să adere la spațiul Schengen. Acest deziderat este mai aproape ca oricând, iar o lume fără frontiere ar putea fi posibilă și pentru cetățenii români. Acesta este unul dintre pilonii principali ai Uniunii Europene și reprezintă o integrare completă în spațiul comunitar.
De ce spațiul Schengen a fost denumit astfel?
Această zonă de liberă circulație, fără frontiere, în cadrul Uniunii Europene a devenit o realitate abia în anul 1995. Noua viziune a Europei a luat naștere în 14 iunie 1985, după semnarea unui acord între Belgia, Franța, Germania, Luxemburg și Olanda, unde s-a hotărât renunțarea treptată la controalele de la frontiere între statele semnatare, precum și a altor viitoare state membre.
Anii au trecut și la această zonă liberă au aderat Italia în 1990, Spania și Portugalia în anul 1991, Grecia în 1992, Austria în 1995, Suedia, Finlanda și Danemarca în 1996. Totodată, Islanda și Norvegia, care nu fac parte din Uniunea Europeană, au devenit și ele ulterior părți ale Convenției.
Numele acestui spațiu comunitar „Schengen” provine de la micul oraș vinicol Schengen din sud-estul Luxemburgului, unde Franța, Germania, Belgia, Luxemburg și Țările de Jos au semnat acordul care a schimbat istoria Europei.
Ce presupune spațiul liber comunitar?
Trebuie precizat că Acordul și Convenția, împreună cu declarațiile și deciziile adoptate de Comitetul Executiv Schengen, formează așa-zisul acquis Schengen. Pe parcursul redactării Tratatului de la Amsterdam, s-a luat hotărârea de încorporare a acestui acquis în Uniunea Europeană, potrivit Wikipedia.org.
Drept urmare, toate țările care fac parte din spațiul comunitar au o politică comună în privința vizelor, iar controalele la frontierele externe au fost întărite pentru a preveni migrația. Practic, în interiorul spațiului Schengen oamenii pot circula liberi fără să fie verificați de autorități.
Potrivit datelor oficiale, aproximativ 3,5 milioane de persoane traversează în fiecare zi o frontieră internă a Uniunii Europene. Trebuie precizat însă că libera circulație poate implica, în practică, drepturi schimbate pentru diferite categorii de persoane, de la turiști la familii. Toți cetățenii UE pot rămâne în alt stat membru ca turiști până la trei luni cu un pașaport sau un card de identitate valabil. De asemenea, aceștia pot lucra și locui într-un alt stat membru cu dreptul de a fi tratați în același mod ca cetățenii țării respective. Antreprenorii beneficiază de libertatea de stabilire în statul pe care îl aleg, iar studenții au dreptul de a studia în orice stat membru, se arată pe site-ul europarl.europa.eu.
Foto: monitorulcj.ro