Cum îl bârfeau Eminescu și Creangă pe Caragiale în scrisori?

de: Claudiu Petrișor
07 04. 2020
creanga_eminescu
Creanga si Eminescu

Viețile scriitorilor de la noi ar putea face subiectul unor romane de succes. Invidii, orgolii, lupta pentru femei, așa ar putea fi descrisă, de exemplu, relația dintre Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale, doi dintre cei mai apreciați scriitori români. La mijloc? Veronica Micle, dar și supremația pentru cel mai bun ziarist. Totuși, puțini sunt cei care știu că Eminescu era cel care îl bârfea pe Caragiale alături de Creangă.

La vârsta de 30 de ani, Mihai Eminescu lucra alături de Caragiale la publicația „Timpul”, un important ziar bucureștean, apărut într-o primă etapă între 15 martie 1876 și 17 martie 1884.

Într-o scrisoare pe care Eminescu i-o trimitea lui Creangă, ies la iveală detalii neștiute despre relația dintre autorul „Luceafărului” și Caragiale.

În anul 1880, Eminescu îi redactează o scrisoare prietenului Creangă. Acesta îi cerea scuze prietenului său şi îi explică că nu a putut să-l vadă fiindcă se certase cu Veronica şi că muncea prea mult la ”Timpul”, unde Caragiale obișnuia să „tragă mâţa de coadă”.

Răspunsul lui Creangă nu se lasă mult așteptat și nu ezită să-l caracterizeze pe Caragiale ca fiind ciocoi (om slugarnic), chiar dacă nu-i scrie numele:

„Bădie Mihai, slavă Domnului c-am primit veşti de la tine! Eu te credeam mort si mă luam de dor cu amintirile, când eraţi în jurul meu, tu, Augură, cel blestemat, Conta şi alţii, cari acum vă fuduliţi prin căpitală, alături cu ciocoii, mânca-i-ar cânii, că sunt fiii lui Scaraoţchi, şi pe voi norocul şi binele. De ce laşi pe Veronica să se zbuciume? Te-am aşteptat de Crăciun să vii, dar… beşteleu, feşteleu, că nu pot striga văleu, şi cuvântul s-a dus, ca fumul în sus, şi de venit n-ai mai venit… Aferim… (…) Tu, te cerţi cu politicienii prin Timpul; ce-ai păţit de te-ai făcut aşa războinic? Sănătate şi voie bună”.

Ion Creangă și Mihai Eminescu s-au cunoscut în anul 1875. La acea vreme, Creangă era dascăl și Mihai Eminescu revizor școlar la Iași și Vaslui. Între cei doi s-a legat o strânsă prietenie carecterizată în dese rânduri ca fiind „cea mai frumoasă prietenie din literatura română”.