Cum explică Biblia apariția raselor umane? De ce oamenii sunt diferiți?

de: Sorin Florea
10 11. 2020
rasele_umane
Rasele umane

Cum explică Biblia apariția raselor umane? De-a lungul timpului, au fost numeroase dezbateri referitoare la cele patru mari tipuri de rase umane. Potrivit specialiștilor, se pare că aceste diferențe sunt mai mult de ordin cultural decât genetic. De altfel, potrivit scrierilor biblice, rasa umană este una singură, care se trage din Adam și Eva.

Câte rase umane sunt?

Sunt patru tipuri de rase umane: caucaziană, mongoloidă, australoidă și negroidă. Rasele umane reprezintă tipuri diferite de oameni care se disting prin culoarea pielii, aspectul facial, forma craniului, tipul de păr şi înălţime. Cu toate acestea, Sfintele Scripturi consideră că nu există mai multe rase, ci una singură rasa umană, descendentă din Adam și Eva, primii oameni de pe Terra care au fost creați de către Dumnezeu.

El a făcut ca toți oamenii, ieșiți dintr’unul singur, să locuiască pe toată fața pămîntului; le-a așezat anumite vremi și a pus anumite hotare locuinței lor. (Fapte 17:26)

Ce spune Biblia despre rasele umane?

Potrivit Bibliei, toți oamenii sunt urmașii lui Noe, care a fost descendentă al lui Adam și Eva. Trebuie specificat că după potop, au supravieţuit opt oameni: Noe, soţia sa, cei trei fii a lui Noe cu soţiile lor. Ulterior, Dumnezeu a încurcat limbile oamenilor şi aceştea s-au împrăştiat pe tot pământul. Conform textelor biblice, Adam și Eva au fost creați în ziua a șasea, iar tot ceea ce a urmat după ei deține informația genetică a acestora.

„Există mai multe rase din cauza schimbărilor climatice și a influențelor genetice. Transformarea a fost o adaptare la mediu. Se pare că unul dintre copiii lui Noe era de culoare”, explică la unison fețe bisericești avizate.

Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ. ” Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. ” (Genesa 1: 26-27)

De ce pielea are culoare diferită?

Culoarea pielii umane este dată de o substanță care este produsă de corp și se numește melanină. Aceasta protejează, de asemenea, pielea împotriva radiaţiilor ultraviolete ale soarelui, care favorizează procesul de îmbătrânire şi cancerul cutanat.

Încă de la naștere, omul produce o anumită cantitate de melanină, care, ulterior, este stabilită de organism ca răspuns la lumina soarelui.

La persoanele ce aparţin rasei caucaziene melanina aproape că nu se produce, din acest motiv culoarea pielii este albă, cu tentă rozovă, la persoanele de rasă negroidă celulele pielii produc multă melanină, pe când la celelalte rase – producerea melaninei este intermediară, scriu cei de la resursecrestine.ro.