Cum arată hrana viitorului?

de: Claudiu Petrișor
08 11. 2018
saturooooo

Oricât de real sau ridicol s-ar putea dovedi un astfel de scenariu, timpul chiar pare să treacă mult mai repede în ultimii ani. Parcă devine din ce în ce mai greu ca oamenii să-și atingă obiectivele zilnice, rămânându-le timp să se bucure și de familie, prieteni, timp liber, dar și de mese complete regulate.

Prin urmare, viitorul înseamnă transformări pe toate planurile și nici domeniul culinar nu face excepție. În ciuda scepticismului omului de rând, cel mai probabil, nepoții și strănepoții noștri nu vor mai consuma alimente solide. Dar, ce vor mânca aceștia și cum arată astăzi, în anul 2018, mâncarea dedicată oamenilor care nu au timp să mănânce?

Conform specialiștilor, hrana zilnică va fi formată în următorii ani din alimente printate 3D din prafuri și uleiuri. Mai există voci care susțin că alimentarea se va face prin plasturi transdermici lipiţi pe piele. Aceştia ar urma să funcționeze asemeni plasturilor folosiţi pentru administrarea medicamentelor, dar vor avea nutrienţi care să ajungă direct în organism.

Cum va arăta lumea peste 100 de ani? Cum credeau românii în anul 1900 că vor arăta orașele lor?

Primul pas către mâncarea adresată celor care sunt în criză de timp a fost făcut. Pe piața din România a apărut de ceva vreme Saturo, prima băutură de tip ready to drink food cu diverse arome și gust delicios. Saturo este foarte transparent când vine vorba de lista ingredientelor și nu se propune ca fiind nu-știu-ce produs miraculos. Nu e vreun shake minune și nici nu te va ajuta să slăbești peste noapte. Ce face în schimb? Te hrănește corespunzător și ți-este la îndemână atunci când până și o comandă de mâncare la birou devine ceva mult prea complicat.

Saturo este o masă completă, într-un format gata de băut, ce oferă toţi nutrienţii de care organismul are nevoie. Fiecare sticlă conținte 25% din necesarul zilnic de proteine, carbohidrați, lipide, fibre, vitamine și minerale. Saturo poate înlocui oricare dintre mese, promițând sațietate timp de 3-4 ore și oferind o gamă variată de arome.

Saturo se găsește și-n câteva magazine și săli de fitness, dar oamenii viitorului îl cumpără de pe Internet.