Cristi Chivu, campion în Serie A cu Inter din postura de antrenor. 10 curiozități despre Chivu

de: Gabriel Petrișor
04 05. 2026
chivu_cristian
Cristian Chivu

Internazionale Milano (Inter), echipa antrenată de Cristian Chivu, a câștigat campionatul din Italia, cu trei etape înainte de final, după ce a reușit să învingă Parma. Astfel, tehnicianul de 45 de ani este la primul titlu de seniori din cariera sa. Publicația shtiu.ro îți prezintă o serie de lucruri interesante despre cariera și viața lui Cristian Chivu.

Cristi Chivu este primul antrenor român care câștiga titlul într-unul dintre cele mai importante cinci campionate ale Europei (Anglia, Spania, Franța, Germania, Italia).

Chivu are trei titluri cu Inter ca jucător, în 2008, 2009 şi 2010 și unul ca antrenor: 2026.

Chivu a fost unul dintre cei mai tineri căpitani din istoria lui Ajax Amsterdam: avea numai 20 de ani.

După accidentarea teribilă la cap suferită în an ul 2010 într-un meci de campionat cu Chievo, Chivu a jucat tot restul carierei purtând o cască de protecție, care a devenit ulterior un simbol al determinării sale.

Chivu este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai inteligenți fotbaliști din generația sa. Vorbește fluent italiana, engleza și olandeza, pe lângă limba maternă.

Cristi a declarat adesea că întreaga sa carieră a fost un tribut adus tatălui său, Mircea Chivu (fost antrenor și jucător la CSM Reșița), care s-a stins din viață când Cristi avea doar 17 ani. „Am ajuns să joc la clubul la care era tata antrenor, la CSM Reşiţa, într-o atmosferă pe care o consideram uşor ostilă şi pe care de abia mai târziu am înţeles-o. Niciodată tata n-a vrut ca eu să fiu băgat în seamă la echipă pentru că eram baiatul lui Chivu. Îl judecam, îl acuzam cumva atunci, în sinea mea, pentru că mă trata cu indiferenţă, se purta cu mine mai rece decât cu ceilalţi jucători. Cerea mult şi eu făceam tot posibilul să-i arăt că sunt bun. Îmi aduc aminte că am întrebat-o pe mama, după ce am mai crescut, după ce tata a murit, de ce nu mi-a spus niciodata mie, direct, că am talent la fotbal, de ce nu m-a încurajat mai mult. Cred că mi-am răspuns singur la întrebarea asta după o vreme. Răceala lui de atunci m-a îndârjit şi mai mult să arăt ce pot, m-a făcut să muncesc, ceea ce nu ştiu dacă s-ar fi întâmplat dacă eram cocoloşit şi favorizat”, avea să povestească ulterior Chivu.

Antrenorul lui Inter este un familist convins. Acesta este căsătorit cu Adelina din 2008 și au împreună două fete, Natalia și Anastasia. Chivu a menționat deseori că stabilitatea familială a fost „motorul” din spatele longevității sale în fotbalul mare.

Fotbalistul Chivu şi-a început cariera profesionistă de fotbalist la CSM Reşiţa în 1996, unde a ramăs până în 1998, când a trecut la Universitatea Craiova.

În echipa naţională, fundașul Chivu a debutat în 1999, el fiind considerat liderul generaţiei sale. A participat cu naţionala României la Campionatele Europene din 2002 şi 2008.

Foto: Cristi Otopeanu/Facebook