Cine zugrăvește apartamentul, proprietarul sau chiriașul?

de: Sorin Florea
19 11. 2020
apartament
proprietar sau chirias

Cine zugrăvește apartamentul? Numărul persoanelor care locuiesc cu chirie a crescut foarte mult, în ultimii ani. Motivele pentru această alegere sunt diverse, de la lipsa banilor pentru a-și cumpăra propria locuință până la flexibilitatea alegerii unui apartament aproape de locul de muncă sau lipsa grijilor legate de plata impozitului pe proprietate.

Trebuie știut de la bun început că atât proprietarii cât și chiriașii au anumite drepturi, dar și obligații. Codul Civil este cel care reglementează relația dintre cei doi. Dacă nu există un contract între proprietar și chiriaș, pot avea loc abuzuri de ambele părți. De aceea, este indicat ca totul să se facă transparent și conform legilor în vigoare.

Drepturile și obligațiile chiriașului

Potrivit Codului Civil, locuința în care se mută chiriașul trebuie să fie în stare corespunzătoare, pentru a fi folosită. Totodată, casa trebuie să fie echipată cu toate accesoriile, pentru a le putea folosi, pe toată durata contractului de închiriere. Reparațiile ulterioare, care sunt necesare pentru ca bunul închiriat să fie păstrat în stare corespunzătoare, vor fi efectuate de proprietar.

În schimb, dacă apar probleme ca urmare a folosirii bunului închiriat și necesită reparații, cum ar fi schimbatul unui bec, a unei broaște etc., acestea vor fi suportate de chiriaș. Dacă locuința necesită reparații ulterioare, iar proprietarul nu le face, chiriașul le poate rezolva. În cazul acesta, proprietarul este obligat să plătească contravaloarea reparațiilor.

Totodată, chiriașul are dreptul să primească despăgubiri din partea proprietarului, dacă locuința prezintă anumite probleme care pot provoca prejudicii asupra vieții, sănătătii sau integrității sale corporale. Contractul de închiriere poate fi reziliat unilateral de către chiriaș, cu un preaviz de 60 de zile, dacă închirierea este pe durată determinată.

Pe lângă toate aceste drepturi, chiriașul are și o serie de obligații: cum ar fi:

  • este obligat să plătească chiria în cuantumul și termenul stabilit prin contract;
  • locuința trebuie folosită cu prudență și să nu fie distrusă;
  • nu are voie să înstrăineze bunul închiriat;
  • chiriașul trebuie să permită proprietarului să viziteze locuința, din când în când, pentru a verifica integritatea acesteia.

Drepturile și obligațiile proprietarilor

Proprietarii de locuințe pot rezilia contractul, dacă chiriașul nu își îndeplinește obligațiile stipulate în contract sau dacă a adus prejudicii bunului închiriat. Locuința predată chiriașului trebuie să fie stare bună de folosință. Totodată, acesta trebuie să efectueze toate reparațiile (instalații de alimentare cu apa, de canalizare, instalații de încălzire centrală și de preparare a apei calde, instalații electrice și de gaze, centrale termice, instalații de colectare a deșeurilor) care sunt necesare pentru ca, chiriașul să beneficieze de condiții bune. Proprietarul nu are voie să intre în casă atunci când chiriașul nu este prezent.

Cine zugrăvește apartamentul, proprietarul sau chiriașul?

În ceea ce privește zugrăvirea locuinței, aceasta este obligația proprietarului, doar dacă este prevăzut în contract. Această reparație ține de întreținerea, pentru folosirea de zi cu zi, a bunului închiriat și este în sarcina chiriașului.

Foto: Pexels.com