Cine a scris Biblia?

de: Claudiu Petrișor
22 05. 2018
biblia

Biblia este cartea de căpătâi a iudaismului și creștinismului. Textele din Biblie sunt scrieri ale unor documente separate (numite „cărți”) scrise într-un interval de timp de circa 1.000 de ani. Totuși, cine a scris Biblia?

Se presupune că Vechiul Testament este rezultatul activității a circa 100-150 scriitori diferiți. Unele dintre cărți sunt rezultatul mai multor autori, nu doar a unuia și Vechiul Testament a fost scris pe parcursul a câteva sute de ani.

Mulți îl consideră pe Moise ca fiind autorul principal al primelor cinci cărți ale Bibliei (Geneza, Exodul, Leviticul, Numerele și Deuteronomul), cunoscute sub numele de Tora. David este considerat principalul autor al Psalmilor deși și Regele Solomon, fiul lui David, este creditat cu scrierea unei părți însemnate a zicătorilor din Biblie. Printre autorii Vechiului Testament se mai numără Iosua Navi, Ezdra, Daniel, Osea, Amos, Naum, Zaharia, Ieremia, Isaia, etc.

Noul Testament este format din patru Evanghelii scrise de apostolii Luca, Marcu, Matei şi Ioan şi descriu viaţa lui Iisus Hristos, miracolele pe care le-a făcut acesta, învăţăturile sale către omenire, patimile şi Învierea. Noul Testament mai cuprinde 21 de epistole scrise de Pavel, Ioan, Petru, Iacob și Iuda.

Cele 10 porunci. Care sunt cele 10 porunci?

Cifrele arată că, în total, peste 40 de autori asumați au scris Biblia, însă numărul acestora ar depăși 150 întrucât multe dintre texte sunt necunoscute.  Iar o numărătoare exactă arată că în Sfânta Scriptură apar 2.930 de personaje pe parcursul celor 1.500 de ani în care a fost redactată.

Biblia este cea mai răspândită carte din lume, fiind tradusă acum în circa 1.800 de limbi. Prima traducere integrală a Bibliei în limba română a fost tipărită în anul 1688. Cuvântul „biblie” înseamnă „cărți” și provine din limba greacă. La început, Biblia a fost scrisă în limbile ebraică, aramaică și greacă.

Foto: pexels.com