Ce sunt legionarii? Ce a însemnat Mișcarea Legionară?

de: Sorin Florea
11 12. 2020
legionari
Ce sunt legionarii

Cine sunt legionarii? De-a lungul istoriei, oamenii au fost împărțiți după principii și ideologii. Astfel, a apărut comunismul, socialismul, nazismul, fascismul și capitalismul. În România, Mișcarea Legionară a fost o organizație paramilitară de orientare naționalist-fascistă. Aceasta mai era numită Garda de Fier sau Legiunea Arhanghelul Mihail și a fost înființată de Corneliu Zelea Codreanu, la 24 iunie 1927.

Ce sunt legionarii?

Mișcarea Legionară a avut un caracter mistic-religios, anticomunist, antisemitic, anticapitalist și antimasonic, constituită după tipul organizațiilor naziste SA și SS. Membrii acestei organizații se numesc legionari și aveau o atitudine de respingere a tot ceea ce era în societate.

Potrivit definiției oficiale, legionarii sunt „acei soldați care făceau parte din legiunea romană, membrii ai unei mișcări social-politice de extremă dreapta sau soldat în Legiunea străină„.

Mișcarea Legionară în România

Mișcarea Legionară a fost înființată în țara noastră, în anul 1927, iar în 1936 și-a schimbat numele în „Totul pentru țară”. Organizația a fost formată de Corneliu Zelea Codreanu alături de Ion Moţa, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu şi Ilie Gârneaţă. În anul 1930, mișcarea a format partidul politic numit „Garda de Fier”, având ca scop să lupte împotriva expansiunii URSS.

Membrii acestei mișcări purtau cămăși verzi și salutau precum fasciștii. Spre deosebire de omologi germani, care erau concentrați pe violență, românii acordau o mare importanță religiei ortodoxe. Cu toate acestea caracterul violent al Mișcării Legionare s-a făcut remarcat de mai multe ori. La 29 decembrie 1933 membrii Gărzii de Fier l-au asasinat pe premierul liberal Ion G. Duca, fiindcă îi scosese în afara legii.

Ajunsă la putere, Mişcarea Legionară a introdus o serie de legi antisemite dure şi jaful organizat al minorităţii evreieşti. Asasinatele legionare au afectat circa 2/3 dintre români şi 1/3 dintre evrei. Membrii Gărzii de Fier au pus la cale cel mai mare pogrom, în care au fost ucişi peste 100 de evrei, iar câţiva dintre aceştia au fost atârnaţi în cârlige la abator şi mutilaţi. Poliţia legionară a asasinat în penitenciarul de la Jilava 64 de foşti demnitari iar Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu au fost torturaţi şi asasinaţi fără să fie arestaţi, scriu cei de la Historia.

Propaganda acestei mișcări se făcea prin marşuri, procesiuni religioase, miracole, imnuri patriotice, muncă voluntară şi campanii în zonele rurale. Majoritatea susținătorilor acestei grupări era formată din țărani și studenți.

Fondatorul Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, a fost asasinat în anul 1938, iar conducerea a fost preluată de Horia Sima. În anul 1941, Ion Antonescu a reușit să înăbușe lovitura de stat organizată de noul lider al mișcării, drept urmare aceștia au fost înlăturați de la guvernare și s-au refugiat în Germania.

Foto: Historia