Ce s-a întâmplat azi, 30 iulie?

de: Ana-Maria
30 07. 2021
Ford T

Ziua de 30 iulie a consemnat de-a lungul timpului mai multe evenimente care au schimbat cursul istoriei, inclusiv pe cea a României.

30 iulie este cea de-a 211-a zi din calendarul gregorian și a 212-a zi în anii bisecți. Shtiu.ro vă prezintă câteva dintre cele mai importante borne ale istoriei.

Ce s-a întâmplat azi, 30 iulie?

579 A murit Papa Benedict I al cărui pontificat a durat din 2 iunie 575 până la moartea sa.

1552 Garnizoana creştină a cetăţii Timişoarei se predă turcilor în schimbul promisiunii acestora de a o lăsa să plece nevătămată. Turcii nu şi-au respectat promisiunea, iar la ieşirea garnizoanei din cetate au masacrat-o.

1619 În Virginia sunt aduși din Africa,primii sclavi de culoare.

1656 Forțele suedeze sub comanda regelui Carol X Gustav înving forțele polono-lituaniene în bătălia de la Varșovia.

1863 S-a născut industriaşul Henry Ford, fondatorul companiei „Ford Motor Co”; este considerat părintele automobilului de serie (modelul Ford T) .

1912 Împăratul Meiji moare și este succedat de fiul său, Yoshihito, cunoscut ca Împăratul Taisho.

1930 La Montevideo, naționala Uruguayului câștigă primul Campionat Mondial de Fotbal din istorie.

Naționala Uruguayului – prima campioană mondială la fotbal din istorie

 

1941 Guvernul polonez aflat în exil și Stalin semnează un acord de ajutor mutual în lupta împotriva lui Hitler; acordul include o amnistie pentru cetățenii polonezi privați de libertate pe teritoriul sovietic și formarea unei armate poloneze sub comanda generalului Wladyslaw Anders, eliberat dintr-o închisoare din Moscova.

1945 Submarinul japonez I-58 aflat sub comanda lui Mochitsura Hashimoto scufundă vasul american USS Indianapolis. Comandamentul Forțelor Navale nu a avut cunoștință de scufundarea navei până când n-au fost reperați supraviețuitori trei zile și jumătate mai târziu. Dintre cei 1.196 de membri ai echipajului au supraviețuit 321.

1956 Congresul american aprobă inscripționarea dolarilor americani cu deviza „In God We Trust”.

1966 Pe stadionul „Wembley” din Londra naționala Angliei câștigă Campionatul Mondial de Fotbal, învingând după prelungiri Germania cu scorul de 4-2.

1970 La Arad are loc primul meci internațional de fotbal feminin din România: Foresta Arad – Olimpia Zdar Nad Sazavou, Cehoslovacia.

1975 Începe, la Helsinki, conferința la nivel înalt pentru securitate și cooperare în Europa.

1980 În zona castrului roman de la Hinova din județul Mehedinți este descoperit un tezaur de obiecte din aur tracice din sec. XII î.Hr.

Pe teritoriul castrului roman de la Hinova s-a descoperit un important tezaur ce conține piese din aur

 

2003 Medicii de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara efectuează în premieră naţională un intratransplant de celule stem pentru regenerarea muşchiului cardiac.

2007 Teoctist, Patriarhiul Bisericii Ortodoxe Române, moare la vârsta de 92 de ani.

2020 Este lansată cu succes misiunea „Mars 2020”.

Foto: Wikipedia