Ce s-a întâmplat azi, 10 iulie?

de: Sorin Florea
10 07. 2022
1280px-Telstar_satellite-CnAM_35181-IMG_5408-gradient
Ce s-a intamplat azi, 10 iulie?

Pe data de 10 iulie, în calendarul creștin-ortodox, sunt sărbătoriți Sf. Mucenici Apolonie, Vianor si Siluan. Totodată, această dată reprezintă cea de-a 191-a zi a calendarului gregorian a 192-a zi în anii bisecți.

Evenimente istorice 10 iulie

138 – A murit împăratul Hadrian de insuficiență cardiacă. Acesta a fost înmormântat la Roma alături de soția lui, Vibia Sabina. El a fost succedat de Antoninus Pius.

1212 – A avut loc unul dintre cele mai puternice incendii din istoria Londrei, distrugând mare parte din oraș.

1553 – La această dată a urcat pe tronul Angliei lady Jane Grey. Din nefericire pentru ea, după doar nouă zile conducerea a fost preluată de regina Maria I, care și-a decapitat rivala șase luni mai târziu.

1850 – În această zi Millard Fillmore a devenit cel de-al 13-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.

1856 – S-a născut Nikola Tesla. Inginerul și fizicianul sârbo-american Nikola Tesla a făcut zeci de descoperiri în producția, transportul și aplicarea energiei electrice. El a inventat primul motor de curent alternativ și a dezvoltat tehnologia de generare și transmisie a acestuia. Tesla a murit pe data de 7 ianuarie 1943, la vârsta de 86 de ani.

1871 – S-a născut Marcel Proust. Acesta a fost unul dintre cei mai renumiți scriitori francezi ai perioadei sale. Proust a decedat pe 18 noiembrie 1922, la doar 51 de ani.

1890 – Wyoming a devenit oficial cel de-al 44-lea stat al SUA.

1955 – În Uniunea Sovietică, a avut loc primul zbor al avionului TU–104, acesta fiind un pionier al aviației civile cu reacție.

1962 – La această dată a avut loc un eveniment foarte important pentru dezvoltare umanității, fiindcă a fost lansat, de la Cape Carneval, Statele Unite ale Americii, primul satelit de telecomunicații, denumit Teslar. În felul acesta a fost posibilă transmiterea de programe de televiziune peste Oceanul Atlantic.

1970 – A luat naștere Banca Internațională de Investiții.

1991 – A fost un moment istoric pentru Rusia, după ce Boris Elțân a devenit primul președinte rus ales de un electorat.

1994 – La această dată echipa națională de fotbal a României a pierdut în fața Suediei, calificarea în semifinale Campionatului Mondial de Fotbal din SUA. Dacă selectionata noastră trecea dadea piept cu Brazilia, care a și câștigat trofeul în acel an.

1997 – Consiliul General al Municipiului București a decis, în această zi, ca președinții Statelor Unite ale Americii și Franței, Bill Clinton și respectiv Jacques Chirac, să fie declarați cetățeni de onoare ai Bucureștiului.

Foto: Wikipedia.org