Câți unguri sunt în România?

de: Sorin Florea
14 04. 2022
unguri
Cati unguri sunt in Romania?

Populația României măsoară puțin peste 20 de milioane și este formată din mai multe minorități etnice. Ungurii reprezintă comunitatea etnică cea mai mare din țara noastră, având chiar și partid politic în Parlament, care a trecut pragul de 5% la fiecare scrutin electoral.

Ba mai mult, formațiunea politică Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) s-a aflat mai tot timpul în Executivul țării noastre, existând și o vorbă în popor, folosită în special în timpul alegerilor parlamentare, care spune mai în glumă, mai în serios: „să vedem cine câștigă scrutinul legislativ pentru a ști cu cine vor guverna ungurii”.

Cât de mare este comunitatea maghiară din România?

Potrivit datelor oficiale, la recensământul din anul 2011 pe teritoriul țării noastre se găseau 1.227.623 etnici maghiari, adică 6,1% din populația țării. Cei mai mulți sunt concentrați în județele Harghita, Covasna și Mureș. Între timp, cifrele probabil s-au mai modificat, însă ungurii au rămas o populație importantă în aceste zone.

Cel mai mare număr de unguri pe teritoriul României a fost de 1.425.507 de oameni, în anul 1930, reprezentând 7,8% din populația țării noastre.

În ceea ce privește religia, 665.343 dintre maghiarii s-au declarat reformați, 587.033 romano-catolici, 64.984 unitarieni etc.

Principalele organisme ecleziastice care îi grupează pe maghiarii din România sunt Biserica Reformată din România (cu Episcopia Reformată de Piatra Craiului și Episcopia Reformată a Ardealului), Biserica Romano-Catolică din România (mai ales: Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia, Episcopia Romano-Catolică de Oradea Mare, Episcopia Romano-Catolică de Satu Mare și Episcopia Romano-Catolică de Timișoara), Biserica Unitariană din Transilvania (Episcopia Unitariană din Cluj), Biserica Evanghelică-Luterană din România (Episcopia Evanghelică-Luterană din Cluj) și Biserica Greco-Catolică (mai ales Episcopia greco-catolică de Oradea Mare și Episcopia Maramureșului). Alte biserici care întrunesc mai mult de 10.000 de credincioși maghiari: Biserica Ortodoxă Română, Biserica Baptistă din România, potrivit Wikipedia.org.

Potrivit datelor oficiale, din anul 2011, cea mai mare pondere de maghiari se găsește în județele Harghita (84,61%) și Covasna (73,81%). Târgu Mureș este orașul din România cu cea mai mare comunitate de unguri, peste 57.000. Pe de altă parte localitatea cu cea mai mare pondere de maghiari este Odorheiu Secuiesc, unde 92,43% reprezintă unguri, la o populație totală de 34.257 de locuitori.

Curiozități despre Ungaria

  • În Ungaria nu ciocnești paharele sau halbele de bere. Potrivit legendei, la Revoluția maghiară din 1848, 13 generali maghiari au fost executați, iar austriecii ciocneau paharele de bere după fiecare execuție. După aceasta, ungurii au jurat că nu vor mai ciocni paharele de bere timp de 150 de ani. Timpul a trecut, dar în Ungaria se păstrează încă acest jurământ.
  • Se spune că limba maghiară este cel mai greu de învățat și asta ar putea fi adevărat, mai ales în Europa, deoarece nu există altă limbă care să fie asemănătoare. Motivul principal este că limba provine din stepa Asiei Centrale și din strămoșii triburilor maghiare care au fondat Ungaria.
  • În anul 1988, cu puțin timp înainte de căderea comunismului în 1989, Mc Donald’s a devenit primul restaurant fast-food străin care a fost înființat în Ungaria. Totuși, nu a fost primul restaurant fast-food din țară pentru că exista și un lanț local de fast-food numit City Grill și altul numit Paprika.
  • Ungaria a fost fondată în 895, ceea ce înseamnă că este una dintre cele mai vechi țări din Europa, mai veche decât țări precum Franța și Germania.

Foto: Wikipedia.org