Care este cel mai adânc lac din România? Topul lacurilor adânci

de: Ana-Maria
19 11. 2020
Zanoaga

România are o mulțime de destinații turistice pentru amatorii de călătorii. Printre acestea la loc de cinste se află şi lacurile, iar cele adânci sunt foarte căutate şi prețuite. Care este, însă, cel mai adânc lac de la noi din țară? Lacul Avram Iancu este unul dintre cele mai adânci din România și din Europa. 

Lacul Avram Iancu

Cunoscut şi sub numele de Lacul Ocna Mare sau Ocna Pustie, acest lac este considerat de specialiști cel mai adânc lac antroposalin din ţara noastră şi unul dintre cele mai adânci din Europa. Are o adâncime de 132,5 metri, în timp ce alte măsurători indică o adâncime maximă de 160 metri.

Lacul cu trei nume are o formă circulară, se întinde pe o suprafaţă de 1.320 metri pătrați şi are un volum de apă de 26.772 metri cubi. Format pe locul celei mai mari saline de la noi din țară, „Fodina Maior” („Grosse Grube”), Lacul Avram Iancu are o salinitate ce variază între 180-200 grame/1 la suprafaţă și 300 grame/1 spre fund.

Lacul s-a format după câțiva zeci de ani de la închiderea salinei, care s-a produs în anul 1817. Început după anul 1850, procesul s-a încheiat în jurul anului 1890.

Lacul Zănoaga Mare

Cel mai adânc lac din țara noastră este Lacul Zănoaga Mare, situat în judeţul Hunedoara. Acesta este cel mai adânc lac glaciar din România cu o adâncime de 29 metri. Situat la o altitudine de 2010 metri în „căldarea glaciară” a Judelui, pe versantul sudic al muntelui Sesele din Retezat, acest lac s-a format într-un circ glaciar, fiind alimentat de şase pâraie, potrivit cunoastelumea.ro.

Lacul Vidraru

Lacul de acumulare Vidraru este cel mai adânc lac de acest gen din țara noastră, cu o adâncime de 155 de metri. Acesta a fost creat de mână omului și a apărut în anul 1966 în urma amenajării Barajului Vidraru, situat pe râul Argeş.

Asemenea celorlalte baraje din România, barajul de la Vidraru a fost ridicat cu același scop, și anume producţia de energie electrică, irigaţiile şi prevenirea inundaţiilor.

Lacul Vidraru este situat în județul Argeș, între Munţii Frunţii şi Ghiţu, și adună în același loc apele râurilor Capra, Buda şi ale afluenţilor direcţi – Râul Doamnei, Cernatul şi Vâlsanul, Topologul, râul Valea lui Stan şi Limpedea.

Lacul are un debit total de aproximativ 5,5 metri cub pe secundă, iar suprafaţa sa totală este de 893 hectare. Lungimea lacului este de 10,3 km, lăţimea maximă de 2,2 km, iar circumferinţa este de 28 kilometri.

Barajul Vidraru este vizitat de un număr mare de turiști și datorită faptului că în zonă se află și alte obiective turistice precum Transfăgărășanul, Lacul Bâlea sau Cetatea Poenari.

Barajul Vidraru

Foto: Wikipedia