„The Playboy King”! Cât de dotat era Carol al II-lea și de ce aveau nevoie damele de companie de îngrijiri medicale?

02.09.2022
„The Playboy King”! Cât de dotat era Carol al II-lea și de ce aveau nevoie damele de companie de îngrijiri medicale?

Viața lui Carol al II-lea a fost un mix între viața de familie și viața amoroasă. Multe dintre deciziile sale care au schimbat soarta a milioane de români au fost luate pe baza pornirilor fizice. Tatăl regelui Mihai I suferea de priapism (erecție continuă) și avea o viață amoroasă foarte activă. Acesta nu-și putea potoli înfrânările sexuale și apela destul de des la prostituate. Surse din anturajul lui Carol al II-lea au povestit că acesta era și extrem de dotat.

Carol al II-lea, un fenomen al naturii

În perioada interbelică se vorbea destul de mult despre cât de dotat este Carol al II-lea și mai puțin de deciziile politice ale acestuia. Multe dintre ele, total neinspirate.

Pe data 10 martie 1921, Carol al II-lea se căsătorește cu prinţesa Elena a Greciei şi Danemarcei. Faptul ca moștenitorul tronului suferea de priapism a traumatizat-o profund pe prințesa Elena.

„Prinţul Carol era un fenomen al naturii care a traumatizat-o profund pe soţia sa, prinţesa Elena…când o prindea îi ridica fusta-n cap şi-o supunea zi şi noapte în pat sau la repezeală pe un colţ de canapea, îndatoririlor conjugale”, scria Constantin Argetoianu în lucrarea „Pentru cei de mâine. Memorii, 1996”.

Scriitoarea britanică Olivia Manning care a trăit la Bucureşti prin 1940 nota la rândul ei conform libertatea.ro:

„Întoarse o monedă de un leu pe partea imprimată cu un cocean de porumb şi spuse: – Un portret al Măritei şi Glorioasei sale Majestăţi, regele Carol al II lea! Dumneata, draga mea, s-ar putea să nu recunoşti asemănarea, dar sunt multe alte doamne pentru care nu ar fi o problemă”.

Presa occidentală l-a numit pe Carol al II-lea, pe bună dreptate, „The Playboy King”.

Elena Lupescu a fost „Roaiba”

Despre Elena Lupescu s-a spus că era singura femeie care reușea să-i potolească pofta de amor. Cu toate acestea, Carol al II-lea apela des la serviciile prostituatelor, lucru care nu o deranja deloc pe Elena Lupescu. Se spune că multe dame de companie au avut nevoie de intervenţia medicilor după o partidă cu prinţul moştenitor. În plus, a ajuns și să fie un pacient al Spitalului Filantropica din Bucureşti, acolo unde a fost tratat de o boală venerică.

Ce este priapismul și de ce Carol al II-lea suferea de această boală?

Se spune că Regele Carol al II-lea ar fi dobândit boala genetică ca urmare a unei dereglări genetice cauzate de încrucişările de secole ale familiei nobile din care provenea. Priapismul este, de fapt, o boală a sângelui. Cauza este o insuficientă drenare a sângelui care umple corpii cavernoși, menținând organul sexual masculin în erecție. De obicei, boala apare la bărbații de peste 30 de ani, dar Carol al II-lea a fost o excepție.

Elena Lupescu si Carol al II-lea

Ce a spus o prostituată după o noapte cu Carol al II-lea?

Unele prostituate au povestit felul în care a decurs noapte petrecută cu Regele. Constantin Argetoianu scria în „Pentru cei de mâine. Memorii” publicată în anul 1996: ”Prinţului i s-a prezentat o femeie de moravuri uşoare şi după ce au petrecut noaptea împreuna aceasta ar fi exclamat: M-a omorât nene Alecule …de 14 ori şi niciodată mai puţin… de fiecare dată la fel”.

AZI ÎN ISTORIE
Ziua de 2 septembrie este cea de-a 245-a a calendarului gregorian și a 246-a în anii bisecți. În această zi au avut loc de-a lungul timpului evenimente care au marcat istoria lumii și pe cea a...
Cele mai noi articole
Câte culori are curcubeul? Care sunt culorile curcubeului?
Câte culori are curcubeul? Care sunt culorile curcubeului?
În religia creștină curcubeul a fost creat de Dumnezeu după Potopul lui Noe. Se spune că acesta a fost realizat ca o legătură eternă între divinitate și urmașii lui Noe. În schimb există... citește tot
Ce sunt onomatopeele? Exemple de onomatopee
Ce sunt onomatopeele? Exemple de onomatopee
Limba română este una complexă, cu cuvinte transmise din generație în generație, iar altele împrumutate de la alte culturi și civilizații. Frumusețea ei este dată și de faptul că pentru... citește tot
De ce spun italienii BOH? Ce înseamnă „Boh” în italiană?
De ce spun italienii BOH? Ce înseamnă „Boh” în italiană?
Fiecare limbă are particularitățile sale. Cu cât limba este vorbită de mai multe milioane de oameni, cu atât diferă mai mult de la o regiune la alta. La nivel global, 61,8 milioane de oameni... citește tot