Ne-am omorât unul dintre artizanii Marii Uniri! Cum a sfârșit Iuliu Maniu la Sighet?

05.12.2022
Ne-am omorât unul dintre artizanii Marii Uniri! Cum a sfârșit Iuliu Maniu la Sighet?

Iuliu Maniu a fost o personalitate a politicii românești, fiind în trei rânduri premierul țării (noiembrie 1928 – iunie 1930; iunie 1930 – octombrie 1930; octombrie 1932 – ianuarie 1933). Acesta a fost de două ori președinte al Partidului Național-Țărănesc (1926 – 1933, 1937 – 1947), însă viziunea lui socială și politică nu a fost pe placul comuniștilor, care i-au pecetluit în mod tragic soarta.

Iuliu Maniu (8 ianuarie 1873 – 5 februarie 1953) a fost unul dintre artizanii Marii Uniri de la 1918. Faptele sale au fost și vor rămâne scrise cu litere mari în cărțile de istorie, marele om de stat Maniu punându-și amprenta definitiv pe destinul acestei țări. Acesta a fost membru de onoare al Academiei Române, începând cu anul 1919.

Cariera politică a lui Iuliu Maniu

Iuliu Maniu s-a născut într-o familie de nobili din Transilvania, unchiul său fiind Simion Bărnuţiu, cel care de altfel a avut grijă de educația acestuia. Tânărul Maniu a terminat cursurile Facultății de Drept din Cluj și, ulterior, și-a luat doctoratul la Budapesta și la Viena.

În 1896, a revenit în Transilvania și s-a stabilit la Blaj, unde a devenit avocatul Mitropoliei Greco-Catolice, precum și profesor de drept civil la Academia Teologică Greco-Catolică. În această perioadă, Iuliu Maniu a decis să intre în politică și să activeze în Partidul Național Român, potrivit rfi.ro.

În anul 1906, Iuliu Maniu a devenit deputat în Parlamentul de la Budapesta și, cu toate acestea, în timpul Primului Război Mondial a fost trimis pe front în armata austro-ungară. La mijlocul anului 1918 acesta s-a întors în Transilvania și s-a implicat tot mai mult în organizarea Partidului Național Român.

În toamna aceluiași an, Iuliu Maniu a ajuns la Viena, împreună cu generalul Ioan Boeriu, pentru a negocia viitorul românilor din Transilvania. Orașul austriac era cuprins de o mică anarhie și se pregătea o revoluție bolșevică, însă Maniu a reușit să organizeze armata imperială și să cucerească Viena și cu ajutorul trupelor românești. Ulterior, conducerea orașului a fost cedată autorităților legale.

Acesta a revenit în Transilvania, la Arad, și a definitivat tratativele dintre Guvernul de la Budapesta și românii din Ardeal. Astfel, Iuliu Maniu a participat la Adunarea Națională de la 1 Decembrie 1918, care a decis Unirea Transilvaniei cu Regatul României. Rolul său a fost unul determinant pentru înfăptuirea Marii Uniri, care timp de doi ani, după 1918, a condus Consiliul Dirigent, un fel de guvern provizoriu al Transilvaniei, până la desăvârșirea Unirii.

Iuliu Maniu, deținut politic

Iuliu Maniu a fost liderul principalului partid de opoziție PNȚ, opunându-se încercării lui Carol al II-lea de a instaura o dictatură personală. Totodată, acesta a criticat activitatea partidelor de extremă dreapta și de extremă stânga. Comuniștii, după ce au ajuns la guvernare, nu au uitat de liderul PNȚ și au organizat Înscenarea de la Tămădău în anul 1947.

Practic, mai multor lideri ai Partidului Național Țărănesc li s-a propus să părăsească țara pe ascuns, însă totul a fost regizat de comuniști pentru a îi putea aresta sub acuzația de trădare. A urmat un simulacru de proces, fiind condamnați la ani grei de pușcărie Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Nicolae Carandino și alții.

Iuliu Maniu a fost închis înițial la Galați, apoi în penitenciarul de la Sighetu Marmației. Această locație a fost creată pentru a extermina elita românească interbelică care se opunea regimului comunist. În data de 5 februarie 1953, Iuliu Maniu a decedat la vârsta de 80 de ani fiind grav bolnav și supus unor tratamente inumane de către adepții extremei stânge din România. Maniu petrecuse doi ani la Sighet, în condiții inumane.

Maniu a fost ridicat din celulă, în cel mai strict secret, dar vestea se răspândise ca fulgerul în toată închisoarea. Noaptea am auzit căruţa poposită în curtea închisorii, uruiala roţilor, nechezatul cailor, zgomotul uşor ferecat al şleaurilor. Apoi toate s-au liniştit. Maniu pleca spre groapa comună şi spre gloria eternă, a relatat N. Carandino, fost redactor-șef al ziarului țărănist „Dreptatea”, în volumul de memorii „Nopți albe și zile negre. Memorii din închisorile și lagărele comuniste”.

Trupul neînsuflețit al lui Iuliu Maniu a fost aruncat într-o groapă anonimă, motiv pentru care rămăşiţele lui trupeşti nu au putut fi identificate nici până astăzi.

S-a spus că regimului comunist îi era foarte frică şi de moartea lui Maniu. Vasile Ciolpan, directorul închisorii de la Sighet, ar fi comunicat, conform arhivelor, la Bucureşti, doar atât: „În celula nr…s-a stins lumina”.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cum a vrut Bulgaria să se unească cu România după Războiul de Independență?
Cum a vrut Bulgaria să se unească cu România după Războiul de Independență?
Unul dintre cele mai importante momente din istoria recentă a României a fost Războiul de Independență din 1877-1878. De fapt, armata română a participat la Războiul Ruso-Turc din anii... citește tot
Trenurile din Japonia chiar nu întârzie sau la mijloc este doar marketing? De ce nu poți să spui minciuna: „A întârziat trenul!”
Trenurile din Japonia chiar nu întârzie sau la mijloc este doar marketing? De ce nu poți să spui minciuna: „A întârziat trenul!”
Despre Japonia poți să spui ce vrei, dar nu că este locul unde întârzie trenurile. Pe Internet circulă tot felul de știri legate despre trenurile din Japonia: ba că toate trenurile din țară... citește tot
De ce bărbații evrei poartă pe cap bucata de material numită kippah?
De ce bărbații evrei poartă pe cap bucata de material numită kippah?
Cine a fost măcar o dată în Israel sau a avut de-a face cu evrei tradiționaliști a putut observa că bărbații poartă pe cap o bucată de material. Aceasta se numește kippah și este un... citește tot