Fabuloasa istorioară a Părintele Galeriu: „Mi-a apărut Dracul și a zis că se arată în biserică”. Ce au făcut enoriașii?

08.08.2022
Fabuloasa istorioară a Părintele Galeriu: „Mi-a apărut Dracul și a zis că se arată în biserică”. Ce au făcut enoriașii?

Situațiile extreme cer, de multe ori, măsuri extreme. La fel se întâmplă și în perioadele în care oamenii uită de Dumnezeu. Lucrul acesta l-a înțeles foarte bine părintelui Constantin Galeriu, unul dintre cei mai mari duhovnici pe care i-a avut România, despre care circulă o poveste, pe cât de neobișnuită, pe atât de adevărată.

Cum a convins părintele Galeriu credincioșii să vină la biserică?

Părintele Constantin Galeriu a fost între anii 1943 și 1947 preot în satul Podu Văleni, județul Prahova. În ciuda faptului că acesta își dădea interesul, enoriașii nu prea se închesuiau la biserică. Fie din pricina războiului ce tocmai se încheiase, fie pentru că pur și simplu își pierduseră credința, părintele ținea slujbe numai pentru doi trei bătrâni din sat. Astfel, acesta a decis să schimbe lucrurile în modul său.

Se spune că într-o duminică, la predica, părintele Galeriu le zis celor care au venit la slujba:

„Oameni buni, rugați-vă pentru mine că mi-a apărut dracul și mi-a zis că sâmbătă la șase se arată la noi în Biserică”. Speriați, aceștia au zis: „Bine, Părinte” și s-au dus acasă. Vestea s-a răspândit extrem de repede în tot satul.

Și, sâmbătă, pe la patru și jumătate, au început să apară lume în jurul bisericii. Întâi băbuțele, după aceea copiii, mai la spate așa și oameni mai serioși, să vadă și ei ce drăcovenie o mai fi și asta. Și stau, și stau, și așteaptă și după multă tensiune, la ora șase se face o liniște totală. Ici acolo câte un țipăt că a leșinat cineva. Timpul trece, se face șase și cinci, șase și zece, șase și un sfert… Nimic.

În sfârșit, apare Părintele în ușa bisericii și zice cu tristețe: „Fraților, dracu-i tot drac, n-ai ce-i face! Iar ne-a mințit, a zis că vine și nu a venit! Dar mă uit la voi și mă întreb: dacă pentru necuratu’ ați venit atâția, pentru Dumnezeu măcar jumătate nu puteți veni la Biserică?”.

Părintele Galeriu, o viață de suferință

Din cauza convingerilor sale religioase și umanitare, Părintele Galeriu a fost întemnițat de mai multe ori în anii 1950 și 1952-1953. În vara anului 1989, pe când avea 71 de ani, a fost atacat pe la miezul nopții de 8 spre 9 iulie, legat și bătut întreaga noapte. Pretextul ar fi fost un jaf, dar, de fapt, se căutau manuscrise recente de-ale părintelui, „scrieri subversive împotriva guvernului”. Din 1974 și până la moartea sa din 2003 a fost preot paroh al bisericii Sfântul Silvestru din București.

Foto: basilica.ro

 

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cum a vrut Bulgaria să se unească cu România după Războiul de Independență?
Cum a vrut Bulgaria să se unească cu România după Războiul de Independență?
Unul dintre cele mai importante momente din istoria recentă a României a fost Războiul de Independență din 1877-1878. De fapt, armata română a participat la Războiul Ruso-Turc din anii... citește tot
Trenurile din Japonia chiar nu întârzie sau la mijloc este doar marketing? De ce nu poți să spui minciuna: „A întârziat trenul!”
Trenurile din Japonia chiar nu întârzie sau la mijloc este doar marketing? De ce nu poți să spui minciuna: „A întârziat trenul!”
Despre Japonia poți să spui ce vrei, dar nu că este locul unde întârzie trenurile. Pe Internet circulă tot felul de știri legate despre trenurile din Japonia: ba că toate trenurile din țară... citește tot
De ce bărbații evrei poartă pe cap bucata de material numită kippah?
De ce bărbații evrei poartă pe cap bucata de material numită kippah?
Cine a fost măcar o dată în Israel sau a avut de-a face cu evrei tradiționaliști a putut observa că bărbații poartă pe cap o bucată de material. Aceasta se numește kippah și este un... citește tot