E adevărat că Țara Românească a fost condusă de un domnitor homosexual?

31.07.2018
E adevărat că Țara Românească a fost condusă de un domnitor homosexual?

Cum ar fi ca, în zilele noastre, să fie ales un președinte homosexual? Dar, ar fi ales un astfel de președinte? Ce s-ar întâmpla dacă, după ce ar fi ales, s-ar dovedi că are astfel de înclinații sexuale? Iată că, în îndelungata sa istorie, Țara Românească ar fi fost condusă de un domnitor cu preferințe homosexuale. Este vorba despre Radu cel Frumos.

Radu cel Frumos a fost domnitor în Ţara Românească şi frate al voievodului Vlad Ţepeş. Acesta a avut patru domnii între anii 1462 și 1475 și se spune că ar fi fost concubinul Sultanului Mahomed al II-lea. Acesta a domnit în Imperiul Otoman din 1444 până în 1446 și apoi din 1451 până în 1481.

Dezvăluirile rușinoase pentru acele timpuri au fost făcute de cronicarul Gheorghe Șincai (1754-1816). „Mohamed al doilea pe Radu cel Frumos îl avea la sine din 1445 şi-l folosea la fapte de ruşine, ţinându-l la masă cu sine. Ci mare price a fost întru început între împărat şi pruncul acesta, când a vrut întâia dată să facă cu el după năravul turcesc. După ce s-au întrupat în curtea împărătească, l-au surghiunit la Caramanu, că mai omorâse pre împăratul, împungându-l cu sabia. Dar după aceia s-a făcut concubin împăratului”, scria cronicarul în opera „Medicina şi farmacia în trecutul românesc”.

În copilărie fusese ostatic la Poartă împreună cu fratele său Vlad. Însă Gheorghe Șincai nu este singurul cronicar care afirmă aceste lucruri. Potrivit mărturiei cronicarului bizantin Laonikos Chalkokondyles (1430-1470), în captivitate, Radu cel Frumos a devenit iubitul lui Mehmet.

De ce țara noastră se cheamă România? Cine a folosit numele pentru prima dată?

Radu cel Frumos, iubitul sultanului

„Iarna aceasta însă împăratul petrecând-o în palatele sale, a trimis după Vlad, feciorul lui Dracula, domnul Daciei; și avea la sine pe fratele aceluia, mai tânăr, fiind favoritul său și trăind și locuind la el. Și s-a întâmplat ca în timpul, când a ajuns la domnie și sta să plece asupra lui Caraman, împăratul dorind să aibă relații cu acest băiat, era cât pe ce să moară de mâna aceluia. Căci fiindu-i drag băiatul, îl chema la petreceri și, închinând cu patimă păharul către el, îl chema în camera de culcare. Și băiatul, fără a bănui că va păți așa ceva din partea împăratului, l-a văzut pe împărat repezindu-se la el pentru un lucru de așa fel și s-a împotrivit și nu se da la dorința împăratului Și-l săruta împotriva voiei lui și băiatul, scoțând un pumnal îl lovește în coapsă pe împărat și așa îndată a luat-o la fugă, pe unde a putut. Doctorii i-au vindecat rana împăratului. Iar băiatul urcându-se într-un copac undeva pe acolo, s-a fost ascuns”.

Acesta continuă: ”După ce însă împăratul și-a făcut bagajele și a plecat, atunci și băiatul coborându-se din copac și luând-o la drum, nu cu mult mai pe urmă a venit la Poartă și a devenit favoritul împăratului. Dar are obiceiul să se folosească nu mai puțin de cei ce duc același fel de viață ca și el; căci cu aceștia e mereu împreună și petrece cu ei zi și noapte, de cei de alt neam se crede că împăratul se folosește nu prea mult, ci puțintel. Lui Vlad, fratele acestui băiat, împăratul i-a încredințat domnia Daciei; și cu ajutorul împăratului Vlad feciorul lui Drăculea a năvălit și a luat domnia”, nota cronicarul Laonikos Chalkokondyles în lucrarea „Expuneri istorice”.

Radu cel Frumos vine de la orientarea sa sexuală

Se pare că Supranumele “Cel Frumos” dat domnitorului a fost legat şi el, de aceeaşi teorie a orientării sale homosexuale. Totuși, nu există dovezi certe care să susțină această ipoteză.

Radu cel Frumos

De ce moneda românească se numește „leu”? De unde vine denumirea de „leu”?

 

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Rolul ceasurilor inteligente în creșterea productivității
Rolul ceasurilor inteligente în creșterea productivității
Pentru că tehnologia a devenit aliatul indispensabil pentru îmbunătățirea eficienței productivității, este important să alegi acele produse ale acesteia care te pot ajuta cu adevărat în... citește tot
Cum își îngrijeau țăranii români copiii la 1850: „Îi îndopau cu mămăligă de la două-trei luni”
Cum își îngrijeau țăranii români copiii la 1850: „Îi îndopau cu mămăligă de la două-trei luni”
În lucrarea scrisă în anul 1895 și intitulată „Igiena țăranului român”, dr. Gheorghe Crăiniceanu dedica un capitol întreg creșterii copiilor în familiile de țărani. Autorul explică... citește tot
Mandate fără număr. La al câtelea mandat a ajuns Putin? Cum poate să conducă până la 84 de ani?
Mandate fără număr. La al câtelea mandat a ajuns Putin? Cum poate să conducă până la 84 de ani?
Vladimir Putin a câștigat din nou alegerile în Rusia. Acesta ocupă pentru a cincia oară funcția de președinte al Federației Ruse. Pentru a fi Președinte pentru a cincea oară, șeful de la... citește tot