E adevărat că cel mai bogat român din toate timpurile avea 9 tone de lichidități de aur?

07.06.2019
E adevărat că cel mai bogat român din toate timpurile avea 9 tone de lichidități de aur?

Despre Ioan C. Mihail, cunoscut de toți ca Jean Mihail, se spune că ar fi fost cel mai bogat român din toate timpurile. Un lucru este cert. Între anii 1929 și 1933, în timpul marii crize economice, Jean Mihail a fost cel care a împrumutat statul român. Da, să depășească momentul de cumpănă.

Cine a fost cel mai bogat român din toate timpurile?

Jean Mihail a fost cel mai bogat român din perioada interbelică. Acesta s-a născut în anul 1875, ca fiu al latifundiarului Constantin (Dinu) Mihail pe a cărui avere a moștenit-o. La mijlocul anilor 1920, Jean Mihail deținea moșii în șapte dintre județele României astfel: Ilfov, Mehedinți, Dolj, Gorj, Olt, Teleorman și Galați în urma exproprierii pământurilor la reforma agrară din 1921.

Și pentru ca totul să fie complet, în anul 1930, acesta a moștenit o avere colosală de la două dintre mătușile sale bogate.

„A avut o vilă pe Calea Victoriei în Bucureşti, o casă la Floreşti în Prahova, dar şi Castelul Zamora din Buşteni. Acestea sunt cele mai importante proprietăţii pe care le-a deţinut familia Mihail“, a povestit pentru adevarul.ro Toma Rădulescu, istoric.

Jean Mihail a împrumutat statul român

În marea criză economică ce a durat între 1929 și 1933 Jean Mihail a fost cel care a girat pentru statul român. Despre Jean Mihail se spunea că avea o avere de peste un miliard de lei și lichidități de mai bine de nouă tone de aur. Olteanul a garantat cu propria avere un împrumut extern al României, absolut vital pentru depăşirea crizei. În acea perioadă, România era condusă de Carol al II-lea.

În centrul Craiovei, Constantin Dinu Mihail şi-a construit o reşedinţă unde în prezent funcţionează Muzeul de Artă.

Necăsătorit și fără copii, Jean Mihail s-a stins din viaţă în anul 1936, lăsându-şi uriaşa avere statului român (30 de milioane de lei în numerar și alte 950 de milioane, în efective și acțiuni, la diferite bănci). Jean Mihail s-a stins chiar în reședința din Palatul Jean Mihail, unde, se spune că olteanul ar fi murit singur, într-o cameră neîncălzită.

Unde se fabrică leii, banii românești? Cum arată clădirea unde se produc banii?

Cele mai noi articole
Ce nu știai despre tunelurile subterane de sub București
Ce nu știai despre tunelurile subterane de sub București
De-a lungul timpului, până în decembrie 1989, circulau diverse legende legate de tunelurile subterane care ar împânzi Bucureștiul. Toate aceste mituri aveau să fie confirmate în acele zile de... citește tot
De ce Carol I și-a făcut coroana regală din oțel și nu din aur?
De ce Carol I și-a făcut coroana regală din oțel și nu din aur?
Printre miile de piese deosebite din aur și pietre prețioase adăpostite de camerele-seif a Muzeului de Istorie a României se regăsește și coroana regală din oțel care i-a aparținut regelui... citește tot
Cum să eficientizezi comunicarea cu colegii în sistem remote?
Cum să eficientizezi comunicarea cu colegii în sistem remote?
Dacă acum doi ani munca remote era privită cu ochi sceptici, în prezent aceasta a fost adoptată de majoritatea firmelor unde a fost posibil acest lucru. Datorită tehnologiei de ultimă... citește tot