De ce purta Fidel Castro două ceasuri Rolex pe aceeași mână?

28.10.2021
De ce purta Fidel Castro două ceasuri Rolex pe aceeași mână?

Fidel Castro a fost unul dintre cele mai controversate personaje din istorie. Liderul comunist din Cuba nu s-a sfiit să țină piept Statelor Unite ale Americii, intrând de multe ori în contradictoriu cu politica de la Casa Albă. Ba mai mult, CIA a încercat de nenumărate ori să-l lichideze, dar deși au fost aproape, americanii n-au reușit acest lucru niciodată.

În jurul fostului lider de la Havana au circulat multe legende, iar o fotografie cu Fidel Castro purtând două ceasuri Rolex a fost observată în biroul lui Nicolas Sarkozy când fostul președinte francez a fost arestat. Astfel că a apărut următoarea întrebare: de ce purta Fidel Castro două ceasuri Rolex, de lux, pe aceeași mână?

O fotografie a liderului revoluției cubaneze Fidel Castro în biroul fostului președinte francez Nicolas Sarkozy a fost supusă multor speculații de la arestarea acestuia din urmă, deoarece Castro pare să poarte două ceasuri Rolex, de lux.

Trebuie specificat că această situație era una normală printre soldații revoluționiști, care obișnuiau să poarte două ceasuri Rolex,  în America Latină. Această tradiție a început la 2 decembrie 1956, când Castro a dat ceasuri elvețiene Rolex comandanților din Cuba, inclusiv lui Che Guevara, pentru că erau ceasuri dure care rezistau pe câmpul de luptă.

În majoritatea fotografiilor, Che Guevara și Fidel Castro apar purtând două ceasuri, fapt pe care fostul președinte cubanez l-a explicat la un moment dat.

Am purtat două ceasuri tot timpul pentru că am experimentat că un singur ceas te poate dezamăgi. Punctualitatea este atât de importantă în operațiunile militare. Deci, mereu am purtat două. Apoi, s-a transformat într-un obicei, a mărturisit Fidel Castro conform sarajevotimes.com.

Trebuie specificat că atunci când Che Guevara a fost executat într-o operațiune în Bolivia, el purta cele două ceasuri pe care i le-a dat Fidel Castro. Agentul CIA Felix Rodriguez a luat unul dintre ceasuri, în timp ce colonelul fascist Andres Selich l-a luat pe celălalt. Selich a rămas cunoscut pentru că a scuipat pe cadavrul lui Che Guevara după ce acesta a fost executat. În mod ironic, și el a fost omorât în anul 1973.

Așadar, se spune că liderii revoluționști trebuie să acorde o atenție atenție deosebită fiabilității ceasului, mai degrabă decât mărcii.

Che Guevara alături de Fidel Castro, în anul 1961

De câte ori a încercat CIA să-l omoare pe Castro?

Fidel Castro s-a aflat la conducerea Cubei timp de 49 de ani, din 1959 până în 2008. Liderul comunist a ajuns la putere după o revoluție prin care l-a îndepărtat de la conducerea țării pe dictatorul Fulgencio Batista. Castro s-a născut pe 12 august 1926 și a murit pe 25 noiembrie 2016, la vârsta de 90 de ani. De-a lungul vieții, acesta a supraviețuit mai multor tentative de asasinat, unele mai ciudate ca altele.

Statele Unite ale Americii au încercat tot timpul să îl schimbe de la putere, însă nu au reușit. Ba mai mult, CIA a avut 638 de încercări de asasinat asupra liderului cubanez, evident toate soldate cu eșec. Drept urmare, a fost realizat un documentar englez, intitulat „638 Ways to Kill Castro”. Totul a fost făcut public după ce Fabian Escalante, fostul şef al serviciilor de contrainteligenţă ale Cubei, a povestit cât de greu a fost să îl țină în viață pe „El comandante”.

Foto: anadoluturkhaber.net

Cele mai noi articole
Ce s-a întâmplat azi, 1 decembrie?
Ce s-a întâmplat azi, 1 decembrie?
Ziua de 1 decembrie este cea de 335-a zi a calendarului gregorian și a 336-a zi în anii bisecți. Până la sfârșitul anului au mai rămas 30 de zile. Ziua Națională a României sau Ziua Marii... citește tot
Ce sunt zodiile cardinale, fixe, mobile? Ce caracteristici are fiecare zodie în parte?
Ce sunt zodiile cardinale, fixe, mobile? Ce caracteristici are fiecare zodie în parte?
Majoritatea oamenilor ascultă sau citesc, la un moment, dat zodiacul. Foarte multe persoane cred că destinul le este influențat de o forță superioară și consideră că astrologia le poate... citește tot
De ce la munte aerul este mai curat?
De ce la munte aerul este mai curat?
Foarte multe persoane din România, atunci când au puțin timp liber, aleg să meargă la munte. Se spune că în felul acesta se relaxează și își încarcă bateriile pentru a face față... citește tot