De ce miros atât de urât gândacii puturoși când îi strivești?

23.04.2021
De ce miros atât de urât gândacii puturoși când îi strivești?

O dată cu venirea căldurii, mulți dintre noi intrăm în panică atunci când descoperim că gândacii marmorați maronii urât mirositori reușesc să intre în casă. Mai ales când descoperim că 20 dintre eei sunt adunați în jurul ferestrei! Unii oameni au tendința să-i zdrobească, însă acești gândaci miros îngrozitor.

De ce miros atât de urât gândacii când îi strivești?

Gândacii urât mirositori își primesc numele din cauza unei substanțe pe care o produc din glandele lor. Atunci când aceste insecte sunt speriate sau zdrobite, vor elibera un miros neplăcut. Se crede că această substanță este folosită pentru respingerea prădătorilor, pentru a avertiza alte insecte asemănătoare și pentru a „chema” ajutor. Așadar, acești gândaci nu trebuie striviți, deoarece mirosul va fi împrăștiat în jur.

În plus, față de duhoarea lor distinctă, aceste insecte sunt capabile să producă și un miros chimic diferit. Acest feromon este eliberat atunci când un gândac puturos, așa cum este denumit în popor, găsește un loc sigur pentru hibernare pentru iarnă. Mirosul, care este nedetectabil pentru proprietarii de case, acționează ca un semnal către alte insecte de acest gen pentru a se alătura lor în ascunzătoarea de iarnă.

Gandac puturos

Toamna este, de obicei, momentul în care cei mai mulți proprietari de case observă un număr mai mare de gândaci în interior. Acest lucru se datorează faptului că ei nu sunt capabili să tolereze vremea rece a iernii.

Pe măsură ce vremea se schimbă, grupurile de gândaci împuțiți își fac loc în interior prin ferestre, uși, coșuri de fum și alte fisuri și crăpături. Odată ce vor trimite „invitația” altor insecte puturoase să li se alăture, acestea pot invada casa pentru a hiberna toată iarna.

Așa că acum, când știm că nu trebuie să le strivim, probabil că ar fi bine de știut cum să scăpăm de ei. Din păcate, metodele Do-It-Yourself nu se dovedesc a fi eficiente în majoritatea cazurilor.

Cel mai important factor este localizarea punctului de intrare și sigilarea acestuia, astfel încât gândacii urât mirositori, precum și orice alți dăunători, să nu se mai poată întoarce. Se pot îndepărta temporar folosind un șervețel și apoi se igenizează mâinile.

Foto: Wikipedia.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Rolul ceasurilor inteligente în creșterea productivității
Rolul ceasurilor inteligente în creșterea productivității
Pentru că tehnologia a devenit aliatul indispensabil pentru îmbunătățirea eficienței productivității, este important să alegi acele produse ale acesteia care te pot ajuta cu adevărat în... citește tot
Cum își îngrijeau țăranii români copiii la 1850: „Îi îndopau cu mămăligă de la două-trei luni”
Cum își îngrijeau țăranii români copiii la 1850: „Îi îndopau cu mămăligă de la două-trei luni”
În lucrarea scrisă în anul 1895 și intitulată „Igiena țăranului român”, dr. Gheorghe Crăiniceanu dedica un capitol întreg creșterii copiilor în familiile de țărani. Autorul explică... citește tot
Mandate fără număr. La al câtelea mandat a ajuns Putin? Cum poate să conducă până la 84 de ani?
Mandate fără număr. La al câtelea mandat a ajuns Putin? Cum poate să conducă până la 84 de ani?
Vladimir Putin a câștigat din nou alegerile în Rusia. Acesta ocupă pentru a cincia oară funcția de președinte al Federației Ruse. Pentru a fi Președinte pentru a cincea oară, șeful de la... citește tot