Cum se numește localitatea cu cel mai scurt nume din România? De unde provine denumirea din două litere?

20.10.2021
Cum se numește localitatea cu cel mai scurt nume din România? De unde provine denumirea din două litere?

România este un stat unitar și indivizibil. Acest statut a fost obținut cu greu de înaintașii noștri care au trebuit să lupte pentru libertate. Drept urmare, de-a lungul timpului harta țării noastre s-a tot schimbat, ajungând la cea din prezent. Astfel pe teritoriul României se găsesc o mulțime de localități și așezări cu denumiri de-a dreptul ciudate.

Ip, localitatea cu cel mai scurt nume din România

Cu toate că pare greu de crezut este adevărat. Pe teritoriul țării noastre există o localitate al cărui nume este format din doar două litere: Ip. Aceasta se găsește în județul Sălaj și a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1208 ca „villa Ypu”. În prezent, localitatea reprezintă centrul comunei cu acelaşi nume.

Potrivit istoricilor, denumirea localității vine de la numele grecesc „Hippolytos”, format din elementele „hippos” (cal) şi „lyo” (a elibera, a da drumul), referindu-se probabil la zona plină de pășuni și cai. Așadar, toponimul Ip vine de la antroponimul Ipolit, care provine de la Hippolytos.

Istoria plină de sânge a localității Ip

Localitatea Ip este cunoscută în istoria României nu numai pentru că are cel mai mic nume de așezare din țară, ci și pentru o tragedie care s-a soldat cu 157 de morți. Evenimentul a avut loc în noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, la câteva zile după Dictatul de la Viena.

În acea noapte tragică, nu mai puțin de 157 de români au fost măcelăriți de armata maghiară, de la copii până la bătrâni. În acea perioadă vremurile erau tulburi, iar administrația românească din zonă era înlocuită cu cea maghiară.

Totul ar fi pornit de la faptul că o localnică ar fi dat un coș cu fructe la doi militari unguri, aflați într-o căruță și ar fi strecurat acolo și o grenadă. Cei doi soldați și-ar fi pierdut viața, însă vizitiul a supraviețuit și a povestit ceea ce s-a întâmplat. Ulterior, s-a dovedit că cei doi militari erau băuți și au manevrat greșit armamentul din dotare, dar era prea târziu fiindcă faptele fuseseră consumate.

Pentru ca nici un român să nu scape viu, se pune la cale efectuarea unui recensământ al ‘porcilor graşi’, în realitate un recensământ al familiilor de români şi a numărului de membrii ai acestora. Era nevoie de aşa ceva pentru că, iniţial, horthyştii (așa erau numiți militarii unguri) au vrut să dea foc întregului sat, însă extremiştii le-au atras atenţia că acolo locuiau şi maghiari, aşa că trebuia făcută selecţia, a povestit profesorul Nicolae Pop, pentru adevarul.ro.

Astfel că, în jurul orei 23:00, militarii maghiari au trecut din casă în casă și au ucis nu mai puțin de 157 de români. Unii au reușit să scape, fiind adăpostiți de familiile maghiare care nu împărtășeau ura extremiștilor. În localitate a fost ridicată, în anul 1984, o placă comemorativă, cu numele şi vârsta tuturor victimelor.

Localitatea cu cel mai scurt nume din lume

În România, localitatea Ip are cel mai scurt nume din țară, însă în lume există localități cu nume formate dintr-o singură literă, cum ar fi: Å (râu) din Suedia sau Y (acolo) un sat din Franţa. La polul opus, cel mai lung nume de localitate din România format dintr-un singur cuvânt este Streisangeorgiu, din județul Hunedoara. În lume, cel mai lung nume de așezare este „Krung Thep Maha Nakorn Amorn ratana kosinmahintar ayutthay amaha dilok PhoP noppa ratrajathani burirom Udom rajaniwesmahasat Harn Amorn phimarn avatarn sathit sakkattiya visanukamprasit”, un oraș din Thailanda.

Foto: shtiu.ro și sportulsalajean.ro

Cele mai noi articole
Ce s-a întâmplat azi, 1 decembrie?
Ce s-a întâmplat azi, 1 decembrie?
Ziua de 1 decembrie este cea de 335-a zi a calendarului gregorian și a 336-a zi în anii bisecți. Până la sfârșitul anului au mai rămas 30 de zile. Ziua Națională a României sau Ziua Marii... citește tot
Ce sunt zodiile cardinale, fixe, mobile? Ce caracteristici are fiecare zodie în parte?
Ce sunt zodiile cardinale, fixe, mobile? Ce caracteristici are fiecare zodie în parte?
Majoritatea oamenilor ascultă sau citesc, la un moment, dat zodiacul. Foarte multe persoane cred că destinul le este influențat de o forță superioară și consideră că astrologia le poate... citește tot
De ce la munte aerul este mai curat?
De ce la munte aerul este mai curat?
Foarte multe persoane din România, atunci când au puțin timp liber, aleg să meargă la munte. Se spune că în felul acesta se relaxează și își încarcă bateriile pentru a face față... citește tot