Cum a murit Iuri Gagarin, primul om care a ajuns în spațiu? Avea numai 34 de ani

13.03.2023
Cum a murit Iuri Gagarin, primul om care a ajuns în spațiu? Avea numai 34 de ani

Iuri Gagarin a rămas pentru totdeauna în istoria omenirii, după ce în data de 12 aprilie 1961 a devenit prima persoană din lume care a ajuns în spațiu și pe orbita Pământului. Cosmonautul rus a devenit un erou al Uniunii Sovietice și a primit numeroase distincții atât în țara natală, cât și în străinătate. Totuși, acesta nu a avut un final pe măsura performanțelor lui.

Iuri Gagarin, cuceritoriul spațiului, învins de moarte

Din păcate, viața lui Gagarin a fost una de scurtă durată şi s-a terminat într-un mod tragic. Iuri Gagarin a murit într-un accident aviatic, la vârsta de doar 34 de ani. Acesta s-a aflat la bordul aeronavei MiG-15UTI , împreună cu copilotul Vladimir Sereghin, care s-a prăbușit în apropierea satului Novoselovo, la 18 kilometri de orașul Kirjaci, regiunea Vladimir.

Nici până în prezent nu se știe cu exactitate motivul pentru care aeronava s-a prăbușit, însă există mai multe versiuni neoficiale. Unii specialiști în domeniul aviației au susținut că avionul a intrat în vrie, în timp ce alții au considerat că aparatul de zbor ar fi căzut după ce a lovit un balon meteorologic. Ba mai mult, există o ipoteză care susține că Gagarin a fost asasinat la comanda lui Leonid Brejnev. Cu toate acestea, un cosmonaut rus din acea perioadă a afirmat că avionul a căzut după ce s-a intersectat cu Suhoi Su-15, un avion de luptă care avea probleme.

În timp ce ardea, avionul a trecut foarte aproape de Gagarin, învârtindu-i avionul și trimițându-l în vrie, mai exact într-o spirală, la o viteză de 750 de kilometri pe oră, a afirmat cosmonautul Aleksei Leonov.

Care este adevărul?

Iuri Gagarin a fost un erou al Uniunii Sovietice, iar liderii comuniști nu au vrut să arate lumii că unul dintre cei mai buni cosmonauți ai omenirii a murit din cauza unei erori banale, la doar 190 de kilometri de Moscova. Printre cei care s-au ocupat de raportul oficial al accidentului aviatic s-a numărat și Aleksei Leonov. Acesta a observat că dosarul avea informații inconsecvente și era îi erau atribuite lui, însă scrisul de pe foaie nu îi aparținea.

Am văzut că era scris că distanța dintre cele două sunete era de 15-20 de secunde, nu de 1-2 secunde, așa cum relatasem eu, a adăugat Leonov.

Așadar, se poate spune că pilotul aeronavei Suhoi Su-15 a fost vinovat de accidentul aviatic și de moartea prematură a lui Iuri Gagarin.

Foto: littleastronomy.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cum a vrut Bulgaria să se unească cu România după Războiul de Independență?
Cum a vrut Bulgaria să se unească cu România după Războiul de Independență?
Unul dintre cele mai importante momente din istoria recentă a României a fost Războiul de Independență din 1877-1878. De fapt, armata română a participat la Războiul Ruso-Turc din anii... citește tot
Trenurile din Japonia chiar nu întârzie sau la mijloc este doar marketing? De ce nu poți să spui minciuna: „A întârziat trenul!”
Trenurile din Japonia chiar nu întârzie sau la mijloc este doar marketing? De ce nu poți să spui minciuna: „A întârziat trenul!”
Despre Japonia poți să spui ce vrei, dar nu că este locul unde întârzie trenurile. Pe Internet circulă tot felul de știri legate despre trenurile din Japonia: ba că toate trenurile din țară... citește tot
De ce bărbații evrei poartă pe cap bucata de material numită kippah?
De ce bărbații evrei poartă pe cap bucata de material numită kippah?
Cine a fost măcar o dată în Israel sau a avut de-a face cu evrei tradiționaliști a putut observa că bărbații poartă pe cap o bucată de material. Aceasta se numește kippah și este un... citește tot