Cine sunt persoanele alături de care este înmormântat Constantin Brâncuși?

Claudiu Petrișor
20.05.2019
Cine sunt persoanele alături de care este înmormântat Constantin Brâncuși?

Constantin Brâncuși este, cu siguranță, unul dintre cei mai cunoscuți români în întreaga lume. Sculptorul născut la Hobița, langă Târgu Jiu, și-a petrecut o mare parte din viață la Paris, acolo unde este și înhumat. Totuși, deși multe dintre operele sale sunt vândute cu milioane de dolari, la căpătâiul său nu există nicio lucrare. Ba mai mult, Brâncuși este înmormântat alături de alte două persoane. Cine sunt acestea?

Pe data de 16 martie 1957 se stingea din viață, la Paris, la vârsta de 81 de ani, Constantin Brâncuși. Trei zile mai târziu, acesta era înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris, deși se spune că acesta și-ar fi exprimat dorința de a fi înmormântat în țara natală. Înainte, sculptorul apucase să se spovedească și să se împărtășească.

De ce Bucureștiul se mai numește și „Micul Paris”? Cine i-a dat această poreclă?

Cine sunt persoanele care se odihnesc în același loc de veci cu marele sculptor?

Constantin Brâncuși se odihnește în cimitirul Montparnasse, alături de alți români de marcă precum Emil Cioran sau Eugen Ionescu. Totuși, spre deosebire de aceștia, pe piatra funerară a mormântului sculptorului mai apar trei nume: Alexandre Istrati, Natalia Dumitresco și Demetra Istrati.

Natalia Dumitresco a fost o pictoriță abstractă româno-franceză. Aceasta a decedat la 81 de ani și a fost căsătorită cu Alexandre Istrati, și el pictor expresionist. Cei doi au fost prieteni cu Brâncuși și executorii testamentari ai acestuia. Demetra Istrati a fost mama lui Alexandre Istrati.

Brâncuși i-a trecut în testament pe aceștia pentru că l-au îngrijit în ultimii ani ai vieții sale. Familia Istrati-Dumitresco l-a cunoscut pe Brâncuși după ce în anul 1948 au închiriat un atelier în Impasse Ronsin, alături de atelierul lui Constantin Brâncuşi.

Împreună cu Pontus Hulten şi Natalia Dumitresco, Alexandre Istrati a scris o monografie despre Constantin Brâncuşi. Aceasta a fost publicată în noiembrie 1987, în limba engleză. Lucrarea a fost tradusă ulterior şi în limba franceză.

Din păcate, la căpătâiul lui Brâncuși nu stă niciuna din sutele de lucrări ale sale.

E adevărat că Brâncuși a mers 2.000 de km pe jos până la Paris?

Așa arată mormântul lui Constantin Brâncuși

O sculptură marca Brâncuși, la câțiva zeci de metri de artist

”Le Baiser / Sărutul”, o sculptură realizată în anul 1911 de Brâncuși, stă la mormântul rusoaicei Tatiana Rașevskaia, culmea, tot din cimitirul Montparnasse. La câțiva zeci de metri de mormântul românului. Sculptura este disputată de urmașii Tatianei Rașevskaia pe de o parte, și de statul francez, pe de altă parte, care a înscris mormântul pe lista celor istorice.

Opera Le Baiser

Tatiana Rașevskaia a fost o rusoaică exilată la Paris care s-a sinucis la vârsta de 23 de ani. În memoria tinerei, familia a cumpărat de la un artist român necunoscut la acea vreme o sculptură care înfățișează un cuplu îmbrățișându-se. Era vorba despre opera „Sărutul/ Le Baiser”, care în prezent este una dintre cele mai importante și valoroase sculpturi ale lui Constantin Brâncuși. Aceasta a fost amplasată pe mormântul rusoaicei, ca monument funerar.

Tags:
Inchide