Cine l-a omorât pe Gianni Versace?

Claudiu Petrișor 23/10/2019 Ca să știm

Gianni Versace a fost unul dintre cei mai mari creatori de modă ai tuturor timpurilor. Italianul este fondatorul casei de modă Gianni Versace S.p.A., care produce accesorii, parfumuri și cosmetice, mobilă și accesorii, și mai ales îmbrăcăminte. Acesta a fost ucis în 1997, fiind împușcat în fața casei sale. Cine l-a omorât pe Versace?

Gianni Versace și-a început ucenicia la o vârstă fragedă, ajutând-o pe mama sa să găsească pietre prețioase și firișoare de aur ce erau folosite la broderiile aplicate ale rochiilor. În anul 1972, la vârsta de 25 ani se transferă la Milano pentru a munci ca designer. Primul magazin de prezentare a fost deschis în nord Italiei, în Milano, șase ani mai târziu pe Via della Spiga.

Versace a fost un inovator în modă și a lansat sute de colecții inedite. Nume grele din modelling precum Linda Evangelista, Naomi Campbell, Claudia Schiffer, Cindy Crawford, Kate Moss sau Carla Bruni au defilat pe podiumuri cu haine marca Versace.

Din păcate, Gianni (Giovanni) Versace a fost ucis deși avea doar 50 de ani. Acesta a fost împușcat în anul 1997, în fața casei sale din Miami, de către Andrew Cunanan. Acesta era un criminal în serie, urmarit de FBI pentru comiterea altor 4 omucideri. Crima a înfiorat în acea perioadă Statele Unite ale Americii.

Cum a murit Versace?

Pe data de 15 iulie 1997, Gianni Versace a fost asasinat pe scările propriei case din Miami Beach, în timp ce se întorcea din obișnuita sa plimbare matinală pe faleza Ocean Drive, Miami. Designerul trăia o viață simplă în Miami , nu avea gărzi de corp și prefera să-și facă singur cumpărăturile..

Cine este Drasius Kedys de România? Ieșeanul care și-a răzbunat familia și a ucis 24 de oameni

Criminalul a fost Andrew Cunanan, un gigolo homosexual, care omorâse deja patru oameni înaintea designerului italian. În data de 23 iulie, Andrew Cunanan (27 de ani) s-a sinucis cu aceeași armă cu care l-a împușcat pe Versace; la opt zile de la uciderea marelui designer.

S-a spus că ce doi se cunoscuseră cu câțiva ani în urmă, dar între Cunanan și Versace nu a fost nicio legătură amoroasă; deși designerul avea obiceiul de a „închiria” băieţi pentru escapadele sale sexuale.

Casa lui Versace din Miami

În ultimii ani de viață, Cunanan a trăit în zona mai mare a orașului San Diego fără un loc de muncă. S-a împrietenit cu bătrâni bogați și le-a cheltuit banii. Pentru a impresiona cunoscuții în comunitatea homosexuală locală, el s-a lăudat in cluburi cu evenimentele sociale la care a participat și de multe ori a plătit nota la restaurante. Printre victimele lui Cunanan s-au numărat Jeffrey Trail, David Madson, Lee Miglin, William Reese și Gianni Versace. Primii trei au fost iubiții lui Cunanan.

După 20 de ani, încă nu se ştie dacă uciderea lui Versace a fost făcută la întâmplare sau a fost planificată. Nu se știe cu exactitate motivul crimei sau dacă designerul și criminalul s-au cunoscut.

Andrew Cunanan

Iubitul lui Versace, scos din testament

În anul 1982, Gianni Versace l-a cunoscut pe Antonio D’amico, cel care avea să-i fie partener de viață până în ultima zi. Aceștia au avut o relație de 15 ani. Potrivit testamentului, Antonio D’Amico urma să primească o pensie lunară pe viaţă în valoare de 26.000 de dolari şi dreptul de a locui în casele Versace, notează ziariștii de la The Guardian. Donatella Versace, sora creatorului și cea care i-a administrat averea lui Gianni, a decis ca D’Amico să primească doar o parte din pensie. Antonio D’Amico nu a luptat în justiție pentru dreptul său.

”Moartea lui Gianni m-a distrus. A fost un coşmar şi am simţit că nimic nu mai are importanţă… casa, banii… pentru că părea fals să mai am aşteptări de la viaţă. Am trăit ca un cuplu obişnuit, nu erau probleme. Era momentul potrivit pentru el să dezvăluie, dar toţi oamenii din lumea noastră ştiau. Nu a încercat niciodată să ascundă cine era”, avea să povestească ulterior Antonio D’Amico.

The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story, un succes răsunător

În anul 2018 a avut loc lansarea filmului „The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story”. Edgar Ramirez este cel care interpretează rolul lui Gianni Versace, în timp ce Penelope Cruz este sora acestuia, Donatella. De asemenea, Ricky Martin are rolul iubitului lui Versace, Antonio D’Amico, în timp ce asasinul Cunanan este interpretat de Darren Criss.

Foto: minnesota.cbslocal.com

Nu uita să ne dai un LIKE!
Ne ajută să creștem și să ducem aceste informatii la mai multe persoane.
Mulțumim!

loading...